Sparle si soparle 27 mai 2012

0
66

Sparle si soparle 27 mai 2012

• Imediat după vizita la Oltchim a noului ministru al Economiei, Daniel Chiţoiu, au apărut şi reacţiile din partea angajaţilor combinatului chimic: “Până nu vedem că ne luăm salariul, nu mai credem nimic! Ne-a promis directorul Roibu că luni, marţi ne dă lichidarea pe martie, ne-a momit vineri cu 50% din avansul pe martie, dar oare dânsul ştie că lumea are rată la CAR, la bancă şi nu ia nici măcar avansul întreg? Cu ce să mai venim la serviciu, cu ce să luăm mâncare, cu ce plătim asociaţia? Ei din personalul TESA. dacă au salarii foarte mari, normal că nu duc lipsă de nimic, pot să ia salariul şi la 3 luni, că nu au lipsuri cu aşa salarii, dar noi muncitorii…? Câţi nu au promis, că ne ajută să luăm Rafinăria Arpechim, acum să vedem dacă se ţin de promisiune?! Nu se gândesc la muncitori? Diculoiu, liderul de sindicat, iese şi spune că nu sunt bani, dar oare în maşina de merge cu ea de unde bagă benzina, nu de la Oltchim? Merge cu maşina acasă, păi el stă peste pasarelă, la ce îi mai trebuie masină să ajungă acasa? Toţi, cei din conducere, care merg acasă cu maşinile îşi bat joc de muncitorii de la Oltchim! Noi nu avem bani, să venim cu autobuzul la serviciu şi ei merg cu maşinile Oltchim-ului, ruşine să le fie!ÔÇ£ ÔÇô ne-a scris un muncitor indignat de la Oltchim. Alte comentarii sunt de prisos.

• Dumitru Persu, secretarul general al PSD Vâlcea, profită din plin de ascensiunea USL la Putere. Persanul a tras puternic sforile şi şi-a teleportat ginerele, medic la Drăgăşani până deunăzi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Concursul a fost, bineînţeles, cu un singur candidat. Ghici cine?!

• Un sereist frumuşel, ba chiar sexy am putea spune, are job în afara serviciului (oare şefii săi cunosc acest lucru?). Frumuşelu acesta lucrează pentru anumiţi patroni şi directori de societăţi comerciale cu capital de stat din Râmnicu Vâlcea. (Anti)informaţiile culese cu sârg de sereistul vâlcean ajung, prin intermediul Spitalului Militar, la anumite instituţii din capitală. Vom reveni cu amănunte!

• Un cotidian local ce spune că dă “lecţii” prin presa vâlceană de vreo 15 ani a comis-o în modul cel mai rău în ediţia din 26 mai 2012. Concret, este vorba de articolul “Eusebiu Veţeleanu şi-a serbat ziua de naştere alături de râmniceni”, unde se ilustrează cu o poză a unui grup de membri UNPR… ducând o coroană de flori la ceremonialul militar-religios de la Cimitirul Cetăţuia. O gafă de zile mari!

• Candidatul PDL la Primăria Olăneşti, Ioan Filip, este tot mai iubit de locuitorii din acest oraş. La mjilocul săptămânii trecute, Ioan Filip şi cunoscutul actor de comedie Grig Chiroiu (din serialul TV “Trăsniţii”) au fost împreună la sărbătoarea Înălţarea Domnului de la biserica de lemn maramureşană din Olăneşti, unde au fost primiţi cu bucurie şi căldură de peste 500 de oameni. În acest timp, imberbul viceprimar Sorin Vasilache îşi făcea veacul pe la marginea localităţii dinspre comuna Păuşeşti Măglaşi fără să fie băgat în seamă de cineva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.