Doi bărbaţi din Frânceşti, arestaţi pentru 29 de zile pentru o evaziune fiscală de 308.000 lei
Săptămâna trecută, urmare a activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, în colaborare cu Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Vâlcea, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare au dispus reţinerea pentru 24 ore a lui M. Augustin şi S. Valentin, ambii din comuna Frânceşti, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Poliţiştii au stabilit că, în luna octombrie 2010, cei doi bărbaţi, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale, au achiziţionat cantităţi importante de cereale de la diferite persoane din judeţele Timiş şi Mureş, pe care le-au comercializat prin intermediul acestei societăţi către diferite persoane juridice, întocmind în acest sens documente de provenienţă fictive, pe care le-au înregistrat în evidenţele societăţii, neînregistrând,, în acelaşi timp în evidenţele contabile, operaţiuni privind vânzarea de cereale realizată. Prin activitatea infracţională s-a produs bugetului de stat un prejudiciu de 307.977 lei. La data de 9 mai a.c. M. Augustin şi S. Valentin au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, propunere care a fost admisă de Tribunalul Vâlcea şi s-a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 29 de zile.