Sparle si soparle
• Nişte idioţi şi incompetenţi de la Direcţia Tehnică din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea au pus la cale cea mai mare măgărie posibilă, demnă de cartea recordurilor. Despre ce este vorba? Anul trecut şi la începutul acestui an, CJ Vâlcea a plătit bani grei către firma Strabag pentru asfaltarea drumului judeţean DJ 676A Dozeşti-Roşiile, iar pe o mare parte, drumul chiar arată bine. Din păcate, „specialiştii” de la CJ Vâlcea au uitat probabil să mai asfalteze şi cei doi kilometri de „drum” care trece prin satul Cherăşti, din comuna Roşiile, astfel că cei care se încumetă să se aventureze cu maşina pe acest traseu trec rapid de la extaz la agonie. Până în dreptul satului Cherăşti, drumul este ca-n palmă, însă imediat lângă panoul de informare a lucrării începe iadul pe pământ: şoseaua se întrerupe brusc… în nişte tufe de mărăcini, copaci căzuţi şi care se continuă cu o potecă pe care nici tractoarele sau căruţele nu au curaj să treacă pe aici. Halal gândire şi strategie mai are CJ Vâlcea!
• Primarul comunei Popeşti, Alin Popescu, s-a răzgândit pe ultima sută de metri şi a decis să rămână în barca ţărăniştilor şi să nu mai candideze din partea USL la alegerile locale. Domnul Popescu şi-a făcut un calcul rece şi şi-a şoptit în barbă că dacă va pleca acum din PNŢCD va pierde… circa 35 milioane de lei vechi, adică salariul de primar pe două luni. Deja în cadrul USL din Popeşti au început luptele de culise pe cine să pună candidat în locul lui Alin Popescu. Oricum, toate eforturile USL şi ale lui Alin Popescu sunt inutile pentru că cel care va câştiga detaşat alegerile va fi candidatul UNPR, Constantin Şerban.
• În comuna Runcu, primăria din localitate are mari întârzieri la plata indemnizaţiilor pentru însoţitorii persoanelor cu handicap. Chiar dacă comuna se confruntă cu serioase probleme financiare, primăriţa Maria Dina poate să se implice mai mult în această chestiune şi să tragă de mânecă oamenii cu responsabilităţi de la Consiliul Judeţean Vâlcea sau de la Ministerul Muncii.
• Chiloţarul şef din Dovali încearcă să se folosească de funcţia sa de director la Agenţia Domeniilor Statului Vâlcea pentru a-şi „trage” nişte terenuri situate pe lângă municipiul Râmnicu Vâlcea, pe mână cu un primar de comună. Vom detalia cazul, alături de DNA, Parchet, Prefectură şi Ministerul Agriculturii!
• Luna trecută, Cristina Şişcanu şi-a postat pe contul personal de Facebook câteva fotografii din sejurul petrecut într-o superbă zonă de munte din zona Voineasa, judeţul Vâlcea. Într-una dintre fotografii, Cristina Şişcanu şi Mădălin Ionescu se sărută cu foc ca doi adolescenţi. Cei doi soţi sunt extrem de afectuoşi unul cu celălalt şi la fel de îndrăgostiţi ca la început. Cristina şi Mădălina s-au căsătorit în secret în aprilie 2011 la Chişinău, iar nunta au făcut-o în luna iulie la Palatul Ştirbei.
• Proaspătul viceprimar Grig Crăciunescu a reuşit „performanţa” ca la prima conferinţă de presă a PDL Vâlcea, la care a participat în calitate de personaj principal, să-l laude tocmai pe pe rivalul nr. 1 al partidului la ora actuală, adică pe Mircia Gutău. Gafă de proporţii a lui Grig, care l-a lăsat cu buza umflată pe candidatul propriului partid, Romeo Rădulescu, aflat chiar lângă el la conferinţa de presă. În zadar a mai încercat viceprimarul de Dovali să dreagă busuiocul într-o emisiune TV. Unul dintre candidaţii la funcţia de primar va renunţa în curând la a mai candida. Poate astfel se explică şi lipsa de activitate electorală.