Criminalul Tudorache, trimis în judecată de procurori
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus prin rechizitoriu, la data de 02.04.2012, trimiterea în judecată a inculpatului Petre Tudorache (în stare de arest preventiv) pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi violare de domiciliu.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în dimineaţa zilei de 19.03.2012, orele 06,30 inculpatul s-a deplasat la fostul domiciliu comun de pe raza mun. Rm. Vâlcea, unde a aplicat, fostei soţii S.V., mai multe lovituri cu cuţitul, în zona gâtului, provocându-i astfel decesul.
Reamintim faptul că, la data de 19.03.2012, inculpatul Tudorache Petre a fost reţinut pentru 24 de ore, iar la data de 20.03.2012 Tribunalul Vâlcea a admis propunerea procurorului şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare, Tribunalului Vâlcea.