Dorin Dobrişan a fost trimis în judecată de DNA în al doilea dosar de corupţie

0
89

Dorin Dobrişan a fost trimis în judecată de DNA în al doilea dosar de corupţie

• Potrivit procurorilor, fostul director al CEC Bank Vâlcea primea şpăgi pe bandă rulantă

Fostul director de la CEC Bank Vâlcea, Dorin Dobrişan, a fost trimis din nou în judecată într-un dosar instrumentat de procurorii de la DNA Piteşti. Astfel, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti a dispus miercuri, 28 martie 2012, trimiterea în judecată a inculpatului Dorin Dobrişan, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată (26 de acte materiale).

Ovidiu Văleanu, patronul TDG, rol de mituitor

Alături de acesta, în acelaşi dosar au mai fost trimise în judecată următoarele persoane: Ovidiu Văleanu, administratorul firmelor SC Total Distribution Group Vâlcea SRL şi SC Topi Import Export SRL; Florian Arsenescu, director economic la aceleaşi două firme; Maria Popescu, casier la SC Total Distribution Group Vâlcea SRL; Marian Petrescu administrator la SC Total Distribution Group Vâlcea SRL şi asociat la SC Topi Import Export SRL. Procurorii DNA au reţinut în sarcina lui Ovidiu Văleanu următoarele infracţiuni: dare de mită în formă continuată (26 de acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, săvârşită în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracţiunea de dare de mită, precum şi participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată săvârşită în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracţiunea de dare de mită. În cazul lui Florian Arsenescu s-a reţinut infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracţiunea de dare de mită, iar Marian Petrescu şi Maria Popescu sunt acuzaţi de infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Şpaga: autoturism de teren în valoare de 268.000 lei noi

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reţinut următoarea stare de fapt: în cursul lunii decembrie 2007, inculpatul Dobrişan Dorin, în calitate de director al CEC Bank Sucursala Râmnicu Vâlcea şi preşedinte al Comitetului de credite al aceleiaşi unităţi bancare, a pretins şi primit cu titlu de mită de la Ovidiu Văleanu un autoturism de teren cu o valoare de achiziţie în sumă de circa 268.000 lei, precum şi foloase necuvenite în sumă totală de 9.900 lei. Maşina şi foloasele necuvenite au fost primite pentru ca, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, Dorin Dobrişan să îl sprijine pe Ovidiu Văleanu să obţină în mod fraudulos mai multe credite în valoare totală de 13,1 milioane de lei pentru firmele pe care le reprezenta şi, pentru sine, un credit de nevoi personale în valoare de 562.500 lei. Spre exemplu, o parte din contravaloarea autoturismului a fost plătită de Ovidiu Văleanu la data la care a fost suplimentat unul dintre creditele pentru firme. În acest context, în vederea obţinerii creditului de nevoi personale, Ovidiu Văleanu a întocmit în fals şi a folosit mai multe documente (contract de consultanţă încheiat cu SC Topi Import Export SRL şi o adeverinţă de salariat şi vechime în muncă în cadrul aceleiaşi firme), acte semnate şi de Florian Arsenescu, în calitate de director economic. În acelaşi scop, a determinat un angajat al firmelor respective să întocmească în fals două facturi fiscale pe care le-a folosit la documentaţia de creditare.

Sechestru pe o sumă de bani a lui Dobrişan

Cu ocazia audierii în calitate de martori în acest dosar penal, Marian Petrescu şi Maria Popescu, angajaţi la firmele reprezentate de Ovidiu Văleanu, au făcut afirmaţii mincinoase în scopul de a-l exonera pe acesta de răspundere penală. Până în prezent, CEC Bank nu s-a constituit parte civilă în cauză. În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparţinând lui Ovidiu Văleanu şi asupra unei sume de bani aparţinând lui Dorin Dobrişan. Inculpatul Dobrişan Dorina a mai fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA în cursul lunii octombrie 2010. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Vâlcea.

(P.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.