Conversmin a construit locuinţele din Căzăneşti şi Copăcelu cu încălcarea Legii minelor

0
75

• Curtea de Conturi a descoperit că nu au fost încheiate convenţii privind strămutarea proprietarilor din Ocnele Mari

Conversmin a construit locuinţele din Căzăneşti şi Copăcelu cu încălcarea Legii minelor

Continuăm astăzi să prezentăm noi dovezi privind neregulile constatate anul trecut de inspectorii Curţii de Conturi la mai multe instituţii sau societăţi de stat. Astfel, la SC Conversmin SA Bucureşti (societate din subordinea Ministerului Economiei) s-a descoperit că edificarea de locuinţe în cartierele Căzăneşti şi Copăcelu din Râmnicu Vâlcea s-a făcut contrar prevederilor art. 37 din Legea minelor nr. 85/2003. De la bugetul de stat s-au alocat peste 10 milioane de lei pentru lucrări de închidere şi ecologizare la obiectivele miniere din Ocnele Mari. De asemenea, Curtea de Conturi a mai constatat următoarele neregului: nu au fost încheiate convenţii privind strămutarea proprietarilor din zona Ocnele Mari în locuinţe construite pe amplasamentele de la Căzăneşti şi Copăcelu, contrar prevederilor art. 6 din Legea nr. 85/2003; nu au fost cuprinse unele bunuri în valoare totală de 5,6 milioane de lei în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, ceea ce împiedica transferul de către Ministerul Economiei a lucrărilor de investiţii care asigură utilităţile aferente locuinţelor construite pe amplasamentele Căzăneşti şi Copăcelu, în administrarea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea; nu au fost predate în vederea înregistrării în evidenţa contabilă şi în patrimoniul Ministerului Economiei bunurile în valoare de 10 milioane de lei reprezentând contravaloarea locuinţelor construite pe amplasamentele de la Căzăneşti şi Copăcelu, contrar prevederilor din contractul de administrare şi gestionare încheiat cu MECMA.

Cu privire la constatările identificate cu ocazia controlului efectuat, conducerea SC Conversmin SA şi-a exprimat puncte de vedere divergente, prin obiecţiunile formulate, asupra abaterilor consemnate în procesul verbal de constatare. Concluziile generale ale Curţii de Conturi au fost următoarele: modul de gestionare a fondurilor alocate de la bugetul de stat prin bugetul MECMA nu s-a realizat cu respectarea principiilor legalităţii şi regularităţii; modul de administrare a patrimoniului statului, nu este sub toate aspectele în concordanţă cu scopul, obiectivele şi atribuţiile societăţii şi nu respectă în totalitate principiile legalităţii şi regularităţii; situaţiile financiare încheiate nu oferă în toate aspectele semnificative o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată. În fine, trebuie să mai spunem că inspectorii Curţii de Conturi au făcut următoarele recomandări societăţii Conversmin SA: intrarea în legalitate privind strămutarea gospodăriilor afectate din zona Ocnele Mari şi construcţia de locuinţe pe amplasamentele Căzăneşti şi Copăcelu; predarea către MECMA a lucrărilor de utilitate publică construite pe amplasamentele Căzăneşti şi Copăcelu, în vederea transferării acestora în administrarea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea în domeniul public local şi, implicit, al includerii acestora în inventarul bunurilor din domeniul public al statului; predarea către MECMA a documentelor aferente locuinţelor construite pe amplasamentele Căzăneşti şi Copăcelul în vederea înregistrării în patrimoniul acestuia. Pentru valorificarea constatărilor, Curtea de Conturi a emis o decizie prin care au fost dispuse 20 de măsuri pe care SC Conversmin SA Bucureşti trebuie să le ducă la îndeplinire în vederea înlăturării abaterilor constatate, precum şi pentru intrarea în legalitate.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.