Au fost reluate cursurile la şcolile din Stoileşti, Vaideeni şi Runcu
Prefectul Petre Ungureanu a convocat luni seara Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru evaluarea situaţiei din judeţul Vâlcea, aflat sub atenţionarea de cod portocaliu. Membrii comitetului au raportat, pe domenii de competenţă şi responsabilitate, stadiul aplicării măsurilor dispuse anterior precum şi faptul că nu se confruntă cu probleme deosebite, după care au luat parte la videoconferinţa cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, şi premierul interimar, Cătălin Predoiu.
În dimineaţa zilei de marţi, circulaţia pe drumurile naţionale din judeţ se desfăşura în condiţii de normalitate, zăpada fiind degajată de pe partea carosabilă, iar pe drumurile judeţene în condiţii de iarnă. Nu se înregistrau sectoare de drum judeţean blocate, nici avarii în reţelele de energie electrică. Nu au fost înregistrate decese prin hipotermie, iar procesul de învăţământ a fost reluat, începând din data de 7 februarie, în cele 8 unităţi şcolare din localităţile Stoileşti, Vaideeni şi Runcu, astfel încât, în judeţ, nu mai există şcoli închise.