Principalul acţionar minoritar de la OLTCHIM cere stoparea vânzării participaţiilor de la Protectchim

0
84

• Pentru a se asigura că nu vor fi vândute la un preţ subevaluat,

Principalul acţionar minoritar de la OLTCHIM cere stoparea vânzării participaţiilor de la Protectchim

La finele acestei luni, acţionarii OLTCHIM sunt chemaţi să aprobe propunerea conducerii executive a întreprinderii de a reduce preţul de vânzare a pachetului de 30% de părţi sociale deţinut de combinatul chimic vâlcean la Protectchim SRL, precum şi noile condiţii de licitaţie. Numai că recent, Consiliul de Administraţie de la OLTCHIM a aprobat completarea ordinii de zi a şedinţei Adunării Generale a Acţionarilor din 30 ianuarie 2012 cu încă patru proiecte de hotărâri. Astfel, la solicitarea prinicipalului acţionar minoritar Petro Carbo Chem SE (ce deţine 18,3% din capitalul social), se propune amânarea vânzării participaţiilor deţinute de OLTCHIM în alte societăţi comerciale, precum şi suspendarea tuturor procedurilor de vânzare începute sau ce urmează a fi începute de către consiliul de administraţie cu privire la diviziile OLTCHIM şi participaţiile deţinute în alte firme, până după privatizarea OLTCHIM. De fapt, PCC SE vrea să se asigure că activele OLTCHIM nu vor fi vândute la preţuri sub valoarea lor reală, ceea ce ar putea conduce la vânzarea în condiţii dezavantajoase pentru OLTCHIM. „Pe întreaga durată a procesului de privatizare, care este în curs, SC Oltchim SA nu intenţionează să vândă active sau participaţii la terţe societăţi, fiind suspendată orice asemenea procedură prevăzută în programul de restructurare al SC Oltchim SA, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 17 din 6 august 2009. Excepţie face procedura de vânzare a participaţiilor la SC Protectchim SRL, care este o procedură deja în curs la momentul declanşării procesului de privatizare”, a ţinut să precizeze Constantin Dascălu, preşedintele Consiliului de Administraţie de la SC Oltchim SA.

Tot în data de 30 ianuarie 2012, acţionarii OLTCHIM mai sunt chemaţi să aprobe propunerea acţionarului PCC SE de furnizare de către consiliul de administraţie de informaţii detaliate cu privire la: situaţia financiară a SC Protectchim SRL; aportul iniţial al SC Oltchim SA la capitalul social al SC Protectchim SRL şi orice alt aport ulterior de către SC Oltchim SA la capitalul social; investiţiile la SC Protectchim SRL, în special dacă acestea au fost aprobate de SC Oltchim SA în calitate de asociat sau finanţate de SC Oltchim SA, în ultimii cinci ani, cu indicarea asociaţilor SC Protectchim SRL la momentul la care investiţiile au fost făcute; motivul pentru care consiliul de administraţie susţine vânzarea părţilor sociale deţinute de SC Oltchim SA la un preţ redus cu 20% şi nu amânarea vânzării acestor părţi sociale, având în vedere că profitul pe anul 2010 a SC Protectchim SRL a fost dublu faţă de profitul din 2009. Potrivit precizărilor conducerii SC Oltchim SA, „combinatul chimic vâlcean este acţionar la această societate cu o cotă de participare de 30%, diferenţa fiind deţinută de salariaţi ai SC Protectchim SRL.

Această societate execută lucrări de prestări servicii pentru SC Oltchim SA (izolaţii cisterne, rezervoare, lucrări reparaţii, lucrări construcţii-montaj industriale) care deţin în medie peste 43% din cifra de afaceri a acestei societăţi. SC Oltchim SA a investit în SC Protectchim SRL numai participarea la capitalul social, respectiv suma de 90.000 lei în anul 2003. SC Oltchim SA a încasat de la SC Protectchim SRL de la înfiinţare şi până în prezent dividende în sumă de 2,36 milioane de lei. Vânzarea participaţiilor deţinute de SC Oltchim SA la SC Protectchim SRL este prevăzută în programul de restructurare al SC Oltchim SA, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 17 din 6 august 2009. Pentru vânzarea participaţiilor deţinute de SC Oltchim SA la SC Protectchim SRL s-a efectuat o evaluare de către o firmă specializată, SC Romcontrol SA Bucureşti, care a stabilit o valoare de 1,71 milioane de lei, valoare de 19 ori mai mare decât valoarea sumei de 90.000 lei reprezentând suma aportului SC Oltchim SA la această societate. La preţul de 1,71 milioane de lei, SC Oltchim SA a organizat două licitaţii, în 28 iunie 2011 şi 23 august 2011, licitaţii la care nu s-a prezentat nici un ofertant. SC Oltchim SA se confruntă cu probleme financiare determinate de funcţionarea redusă din lipsa capitalului de lucru.

Motivul pentru care SC Oltchim SA intenţionează vânzarea participaţiilor deţinute la SC Protectchim SRL este obţinerea de fonduri care să fie utilizate în activitatea de producţie a societăţii. Datorită faptului că la două şedinţe de licitaţie nu s-a prezentat nici un ofertant, cu toate că acestea au fost publice, SC Oltchim SA intenţionează scăderea preţului de pornire a licitaţiei pentru participaţiile deţinute la SC Protectchim SRL, de la 1,71 milioane de lei, la 1,37 milioane de lei (reducere cu 20%). Noul preţ minim de pornire a licitaţiei este de 15 ori mai mare decât valoarea sumei de 90.000 lei reprezentând suma aportului SC Oltchim SA la această societate. Aceasta nouă valoare este minimă şi reprezintă preţul de pornire al licitaţiei. Dacă vor fi mai mulţi ofertanţi, preţul poate creşte, licitaţia de vânzare a participaţiilor deţinute de SC Oltchim SA la SC Protectchim SRL fiind publică. Aşa cum s-a arătat, SC Oltchim SA şi-a recuperat integral investiţia în capitalul social al SC Protectchim SRL şi a realizat şi un randament semnificativ al acestei investiţii. În situaţia în care acţionarii existenţi ar susţine financiar SC Oltchim SA, prin aporturi suplimentare la capitalul social sau prin acordarea de finanţări sub orice formă pentru societate nu ar mai fi necesară vânzarea participaţiilor la SC Protectchim SRL”.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.