Deputatul Cristian Buican şi-a dat demisia…Sanchi!

0
85

Deputatul Cristian Buican şi-a dat demisia…Sanchi!

„Sunt mandatat să comunic un consens în legătură nu numai cu disponibilitatea, dar cu dorinţa parlamentarilor liberali de a ne retrage din acest Parlament şi a nu reveni decât atunci când vom reveni prin votul românilor chemaţi la urne.Vom discuta cu partenerii noştri din PSD, din PC, şi vom încerca a găsim o soluţie comună”, a declarat demagogic luni, 23 ianuarie, Crin Antonescu, preşedintele PNL. Să i-o spună el lui Mutu, că vreodată, în o mie de ani de-acum înainte, parlamentari precum vâlceanul Cristian Buican se va da dus de la ciolanul din Parlament! Afirmaţia lui Antonescu este de o ipocrizie maximă, în condiţiile în care acesta ştie foarte bine că de la vorbă la faptă este un drum blocat. Chiar aşa, suntem foarte curioşi dacă deputatul Cristian Buican s-a numărat printre aceia care au jucat penibilul teatru de a-şi înmâna demisia din Parlament liderului politic Crin Antonescu. Măcar aşa, de sanchi, de formă! În secunda în care Buican nu ar mai fi deputat s-ar alege praful şi pulberea de cariera lui de „mare” preşedinte de partid. Întreaga camarilă politică din jurul lui s-ar evapora cât ai zice peşte şi ar striga: „A murit Regele, trăiască Regele cu Mustaţă (sau fără)!” Chiar şi finii bâlbâitului din Perişani ar fugi ca potârnichiile să-l îmbrăţişeze pe noul bos! Punem pariu? (T.P.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.