Agenţia de Mediu Vâlcea a emis avizul pentru Planul Urbanistic Zonal – „Ostroveni Sud”
Prin Decizia nr. 717/2011, Agenţia de Protecţie a Mediului Vâlcea a emis avizul de mediu pentru reactualizarea Planului Urbanistic Zonal – „Ostroveni Sud” Râmnicu Vâlcea. Din câte am aflat, decizia de emitere a avizului de mediu a fost luată ca urmare a analizării documentelor depuse, a parcurgerii etapelor procedurale prevăzute de HG nr. 1076/2004, a informării şi consultării publicului, a examinării punctelor de vedere transmise de autorităţile membre ale comitetului special constituit pentru plan la nivelul judeţului Vâlcea, a analizării raportului de mediu. „Planul Urbanistic Zonal analizat are ca scop stabilirea obiectivelor, acţiunilor şi măsurilor de dezvoltare urbanistică a zonei şi asigurarea prin reglementări specifice a condiţiilor necesare pentru realizarea acestora, atât pentru perioada de valabilitate de 7 – 10 ani a acestuia, cât şi în perspectivă.
Planul urbanistic zonal Ostroveni-Sud răspunde planului naţional de dezvoltare al Regiunii 4 Sud-Vest Oltenia pentru perioada 2007-2013, programului operaţional regional, planului de amenajare a teritoriului, planului local de acţiune pentru mediu al judeţului Vâlcea, şi planului judeţean de gestionare a deşeurilor. Planul are caracter de reglementare specifică detaliată a dezvoltării urbanistice intravilane din municipiul Râmnicu Vâlcea, amplasată la sudul cartierului Ostroveni. Obiectivele urmărite prin implementarea planului sunt: zonificarea funcţională a terenurilor; indici şi indicatori urbanistici (regim de aliniere, regim de înălţime, POT, CUT); dezvoltarea infrastructurii edilitare; statutul juridic şi circulaţia terenurilor; eliberarea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire; elaborarea planurilor de urbanism de detaliu; elaborarea diferitelor planuri de amenajare teritorială; măsuri de protecţie a mediului, acţiunea de defrişare a unui teren de pădure cu schimbarea categoriei de folosinţă cu toate consecinţele ce decurg din aceasta; reglementări specifice detaliate (permisiuni şi restricţii) incluse în regulamentul local de urbanism aferent PUZ; elaborarea şi corelarea politicilor şi strategiiilor de dezvoltare a zonei Ostroveni-Sud a municipiului Râmnicu Vâlcea şi a programelor pentru implementarea acestora”, se arată printre altele în raportul întocmit de APM Vâlcea.