Sparle si soparle

0
74

Sparle si soparle

• Bilă albă pentru primarul Romeo Rădulescu, care a răspuns pozitiv doleanţelor mai multor cetăţeni exasperaţi de nivelul decibelilor de la Clubul (Crystal) de fiţe al liberalilor vâlceni. Edilul Râmnicului a dispus efectuarea unor măsurători fonice în zonă şi, în urma rezultatelor, se va decide dacă respectivul „stabiliment” va mai avea sau nu dreptul să funcţioneze după ora 22.00, târziu în noapte. De altfel, în urma sesizărilor repetate ale cetăţenilor care locuiesc în zona respectivă, Romeo Rădulescu s-a deplasat la clubul cu pricina (patronat de doi consilieri liberali şi protejat de deputatul Cristian Buican) şi ulterior a declarat: „Zgomotul este mult peste normele admise. Oamenii au dreptate, incinta respectivă nu este izolată fonic.” În aceste condiţii, ne întrebăm şi noi cum au putut obţine proprietarii „gălăgioşi” avizul de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică?! Aşteptăm un răspuns oficial de la directorul instituţiei.

• Pe zi ce trece, Ion Cîlea şi conducerea PSD Vâlcea încep să realizeze penibilul situaţiei în care se pune Mircea Geoană şi vor să scape cât mai rapid de „prostănac”. Preşedintele Senatului pare să rămână cu tot mai puţini susţinători în războiul cu Victor Ponta, în condiţiile în care pentru respectarea deciziei de săptămâna trecută a Biroului Permanent al PSD s-au pronunţat tot mai multe filiale, printre care şi cea din Vâlcea. Nu putem uita că atunci când era preşedintele PSD, Mircea Geoană avea tot sprijinul din lume al lui Ion Cîlea, liderul social-democraţilor vâlceni vărsând cele mai multe lacrimi la înmormântarea celui care a fost tatăl lui Geoană!

• Privatizarea Oltchim, companie al cărui acţionar principal este Ministerul Economiei, a fost cerută în repetate rânduri de instituţiile internaţionale care au insistat pentru stabilirea unui calendar clar. Oltchim se află pe lista companiilor clasate de Banca Mondială ca fiind practic… în faliment. Nivelul arieratelor Oltchim, la începutul acestui an atingea suma de 1,1 miliarde lei.

• În mod cu totul abuziv, subprefectul Ioan Filip foloseşte de luni de zile maşina instituţiei în scop personal. Este strigător la cer că un funcţionar public care toacă frunze la… stat pe un salariu de 40 milioane lei vechi se plimbă aproape în fiecare zi cu maşina Prefecturii şi cu benzina instituţiei, de la „serviciu” şi până acasă în Băile Olăneşti şi retur.

• Probabil dărâmată de stresul de la locul de muncă, Daniela Ştefoane s-a gândit să-şi mai alunge din supărări şi să exerseze câţiva paşi de dans. „Doamna de cupru” de la Garda de Mediu Vâlcea a fost filmată pe când sărea de mama focului pe un dans cu numele… Zumba Fitness, o combinaţie între Merengue şi Cumbia. Interesant este faptul că pe tricoul instructorului de dans era imprimat un mesaj foarte elocvent: „Art Sex”.

• În urma demersurilor senatorului Emilian Frâncu, Guvernul României a hotărât finanţarea Spitalului Orăşenesc Horezu cu suma de 3,5 miliarde lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.