PDL aduce la Vâlcea volumul cu titlul „Noua şcoală de gândire a dreptei”
Vineri, 11 noiembrie, de la orele 14, la Hotelul Alutus din Râmnicu Vâlcea va avea loc lansarea volumului cu titlul „Noua şcoală de gândire a dreptei”, scrisă de Cristian Pătrăşconiu. Evenimentul va fi realizat la iniţiativa Organizaţiei de Tineret a PDL Vâlcea. Noua şcoală de gândire a dreptei propune o serie de dialoguri tematice cu 20 de personalităţi a căror voce şi-a făcut simţită prezenţa, din ce în ce mai puternic, în dezbaterea publică şi în viaţa politică din România ultimelor două decenii: Monica Macovei, Sever Voinescu, Teodor Baconschi, Cristian Preda, Traian Ungureanu, Mihail Neamţu, Dragoş Paul Aligică, Ioan Stanomir, Marius Lazurcă, Ionuţ Popescu, Radu Paraschivescu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Mihăieş, Cosmin Alexandru, Sebastian Lăzăroiu, Cătălin Avramescu, Sorin Ioniţă, Cristian Ghinea, Bogdan Călinescu şi Vitalie Ciobanu.
„Sunt onorată că această carte se deschide cu interviul meu, sper că nu pentru că sunt singura femeie interveivată. Gândesc politica în funcţie de valori şi nu în funcţie de interese private. Asta este lucrul vital în tot ceea ce fac. Ce înseamnă dreapta pentru mine: dreapta înseamnă o societate în care oamenii muncesc şi plătesc taxe, în care există competiţie, în care oamenii sunt pro-activi, în care ideile noi au loc să fie dezvoltate şi aplicate, în care există stat de drept, în care există reguli care se aplică, în care nu unii muncesc, iar alţii stau cu burta la soare şi vor bani de la primii. Solidaritate nu înseamnă că unele ţări muncesc şi plătesc taxe, în timp ce în alte părţi lucrurile nu stau aşa. Trebuie să fim solidari cu cei care au în mod obiectiv neputinţe, dar punct, atât, doar cu aceştia.
Există o solidaritate a societăţii pentru cei care nu pot, în mod obiectiv, dar nu pentru cei care fură. Modul meu de lucru este pe bază de obiective. Aşa am făcut şi cât am lucrat în România, aşa fac şi acum. Asta înseamnă nişte ţinte clare şi că nu umbli haotic, fără un scop. Obiectivul principal este reforma clasei politice; avem o clasă politică cel puţin obosită de tranziţie. E cazul să ne mutăm spre o clasă politică nouă, curată, în care partidele să-i filtreze pe cei pe care îi primesc, în care să conteze onestitatea, integritatea, pentru că asta nu exclude negocierea”, a declarat la Bucureşti, la evenimentul de lansare a cărţii, europarlamentarul PDL Monica Macovei.