O judecătoare din Iaşi a fost condamnată definitiv la pedeapsa cu închisoarea

0
63

• Din nou, în atenţia anumitor magistraţi vâlceni!!!

O judecătoare din Iaşi a fost condamnată definitiv la pedeapsa cu închisoarea

Prin decizia penală nr. 3.920 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o definitiv pe Georgeta Buliga, judecător la Curtea de Apel Iaşi – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. Instanţa a interzis inculpatei, pe perioada executării pedepsei şi timp de 3 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

De asemenea, ICCJ a dispus confiscarea de la inculpata Buliga Georgeta a sumei de 4000 euro, primită de către aceasta cu titlu de preţ al traficului de influenţă în perioada februarie – martie 2010. În fine, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a obligat-o pe inculpată să plătească statului suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Inculpata a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 22 decembrie 2010.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.