Sparle si soparle

0
81

Sparle si soparle

• Tensiunile dintre preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, şi prefectul Petre Ungureanu au atins cote maxime. Războiul nervilor dintre cei doi a continuat zilele trecute, când prefectul a vrut să plece de la gala Topului Firmelor Vâlcene de la fosta Vilă a lui Ceauşescu din Bujoreni pe motiv că gazdele i-au acordat… prea multă atenţie liderului PSD Vâlcea. În plus, supărarea cea mare din aceste zile a principalului locatar de la Prefectura Vâlcea este legată de faptul că Ion Cîlea îşi arogă unele merite atunci când vine vorba de diverse alocări de fonduri de la Guvern, dar şi de unele decizii de la nivel guvernamental cu privire la Vâlcea (a se vedea cazul repartizării banilor pentru stingerea datoriilor CET Govora, dar şi declararea a trei localităţi din judeţ drept staţiuni balneare).

• Rămânem tot la Topul Firmelor Vâlcene şi trebuie să remarcăm un fapt inedit şi în premieră: din toate clasamentele a lipsit cu desăvârşire cea mai mare societate comercială din judeţ – Oltchim. Explicaţia oficială a conducerii Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea a fost aceea că întreprinderea condusă de „Roibu-Împărat” a avut anul trecut pierderi uriaşe şi că are probleme financiare grave, dar, din câte am aflat, motivul este cu totul altul şi ţine de un mai vechi conflict dintre Constantin Roibu şi Valentin Cismaru şi care de câteva luni s-a „reaprins”.

• În curând vom dezvălui cu lux de amănunte cine şi de ce va sponsoriza campaniile electorale ale primarilor în funcţie din comunele Slătioara şi Pietrari.

• Şeful Secţiei Piteşti a Departamentului Naţional Anticorupţie, procurorul Călin Nistor, a transmis recent o adresă Parchetului Judeţean de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru a verifica aspectele semnalate de „Ziarul de Vâlcea” în articolul: Căpuşa Amitrans „suge” şi nu se mai satură! Remus Mihăescu, fiul şoferului lui Roibu, are afaceri de zeci de miliarde de lei cu OLTCHIM-ul”. Suntem curioşi cum vor soluţiona procurorii vâlceni acest dosar, mai ales că acum au primit „undă verde” pe subiect inclusiv de la preşedintele Traian Băsescu.

• Afacerea marcajelor rutiere pusă în „schemă” de primarul Romeo Rădulescu şi prietenii săi Marius Drăguţ (fostul prieten al Regelui Gunoaielor – Teodor Florescu) şi Claudiu Zaharia (cel care este acţionar şi într-o firmă care cu totul întâmplător se numeşte… Antract) va aduce profit net de zeci de miliarde de lei unor „băieţi deştepţi”.

• Constantin Duţulescu, patronul de la SC Covamar SRL, va fi probabil unul dintre cei mai importanţi sponsori ai PSD Vâlcea în anul electoral 2012. Ne uităm la cine asfaltează prin judeţ şi aflăm motivaţia „generozităţii” lui Duţulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.