Nicolae Minea, condamnat la 8 ani de închisoare şi la plata către DGFP Vâlcea a sumei de 930.000 euro
Petre Coman
În această ediţie de ziar prezentăm câteva din litigiile juridice iniţiate de fosta societate SC Alutus SA cu primăriile din Râmnicu Vâlcea şi Ocnele Mari, dar şi cuprinsul Sentinţei Penale nr. 540/28 octombrie 2008 a Judecătoriei Suceava, prin care Nicolae Minea şi Marin Petru Coveianu au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea. Pe parcursul procesului, cei doi inculpaţi au cerut să se ia în considerare excepţia de nelegalitate a HCL 96/1999 a municipiului Râmnicu Vâlcea şi a HCL 30/1999 a oraşului Ocnele Mari. Faţă de această cerere, Judecătoria Suceava a constatat că acest mijloc „de apărare” nu este pentru prima dată folosit de către Nicolae Minea şi Marin Petru Coveianu. Astfel, prin sentinţa civilă, nr 14/F-c pronunţată la data de 13 februarie 2006, Curtea de Apel Piteşti a admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC Batroscom SA (fostă Alutus) Râmnicu Vâlcea şi cererile de intervenţie accesorie formulate de SC Mecanexim SA Râmnicu Vâlcea, Nicolae Minea, SC Gemenii SA şi SC Zacexim SA Drăgăşani şi a dispus anularea parţială a HG nr. 1362/2001 şi parţială a unor anexe (toate acestea privind terenuri cu privire la care societatea reclamantă deţinea certificate de atestare a dreptului de proprietate). Atunci, Curtea de Apel Piteşti a apreciat că hotărârea de guvern atacată a fost adoptată după însuşirea listelor de inventar privind bunurile domeniale de către consiliile locale, respectiv Hotărârea nr. 30 din 30 august 1999 adoptată de CL Ocnele Mari, modificată prin Hotărârea nr. 27 din 12 iunie 2001 şi Hotărârea nr. 96/1999 adoptată de CL al municipiului Râmnicu Vâlcea precum şi Hotărârea CL Ocnele Mari nr. 39 din 30 septembrie 1999 inventarele astfel întocmite fiind însuşite şi centralizate de Consiliul Judeţean Vâlcea prin trei hotărâri, potrivit notei de fundamentare semnată de Ministerul de Interne, prefect şi preşedintele CJ şi avizată favorabil de către Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei.
Hotărârea de Guvern nr. 1362 din 27 decembrie 2001 atestă apartenenţa la domeniul public al judeţului Vâlcea, municipiilor, oraşelor şi comunelor din acest judeţ, a bunurilor cuprinse în anexele 1 – 86. Numai că această hotărâre a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar prin Decizia 2841 din 31 mai 2007 a fost admis recursul, s-a modificat sentinţa şi a fost respinsă acţiunea şi cererile de intervenţie accesorii formulate. Motivarea instanţei supreme este relevantă atât în ceea ce priveşte soluţionarea prezentei excepţii, cât şi prin aceea că analizează aspecte referitoare la regimul juridic al terenurilor. În ceea ce priveşte emiterea hotărârii de guvern, instanţa supremă a procedat la analizarea dispoziţiilor legale în materie, raportat la procedura ce a fost urmată pentru emiterea hotărârilor de consiliu local, judeţean şi, ulterior, de Guvern, concluzionându-se că prevederile legale în materie au fost respectate iar concluzia contrară la care a ajuns instanţa Curtea de Apei este nefondată. În susţinerea excepţiei de nelegalitate, Nicolae Minea şi Marin Petru Coveianu au invocat că hotărârile atacate au fost emise fără a avea în vedere listele iniţiale de inventar, care nu cuprindeau terenurile cu privire la care s-au emis CADP. Această susţinere nu a fost în nici un fel probată şi este într-o flagrantă contradicţie cu cele reţinute de către instanţa supremă în Decizia 2841 din 31 mai 2007. De altfel, cei doi au formulat critici virulente faţă de această din urmă hotărâre, deşi irevocabilă, susţinând că au formulat căi extraordinare de atac.
Fiscul a zis că AVAS reprezintă statul, dar AVAS a refuzat să participe la proces
„În concluzie, faţă de cele reţinute de către instanţă, se apreciază că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor prin actul de sesizare întrunesc elementele constitutive alte infracţiunii de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunuriior aparţinând autorităţii publice sau instituţiilor publice, în forma instigării şi autoratului (aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare), şi urmează a se dispune condamnarea. În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, instanţa reţine inculpaţii au cauzat un prejudiciu important, reprezentat de diferenţa dintre valoarea înregistrată (2,7 miliarde de lei vechi) şi cea contabilă reală (70,4 miliarde de lei vechi). Acest prejudiciu a fost rezultatul unei acţiuni de o complexitate ridicată, cu eludarea abilă a dispoziţiilor legale şi încercându-se crearea unei aparenţe de legalitate a activităţilor infracţionale. De asemenea, inculpaţii au refuzat să se prezinte în faţa organelor judiciare (atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii în primă instanţă) şi nu au recunoscut săvârşirea faptelor. În consecinţă, instanţa apreciază că atât modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor, cât şi atitudinea inculpaţilor după consumarea acesteia demonstrează un grad de pericol social concret deosebit de ridicat, expresie a atitudinii incorecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Faţă de cele reţinute, instanţa apreciază că lipsa de antecedente penale nu poate fi reţinută ca o circumstanţă atenuantă şi că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea fără ca aceasta să fie coborâtă sub minimul special. De asemenea, având în vedere scopul pedepsei, astfel cum acesta este reglementat de art. 52 C.p., raportat la circumstanţele reale şi personale ale inculpaţilor, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea efectivă a acesteia şi nu prin suspendarea condiţionată. De altfel, faţă de minimul special ridicat al pedepsei închisorii pentru această infracţiune, suspendarea condiţionată nici nu este posibilă, conform articolelor 81 şi 861 C.p. Având în vedere contribuţia sporită a inculpatului Nicolae Minea, care a acţionat în calitate de acţionar majoritar, director general, instigator şi autor precum şi faptul că pe parcursul desfăşurării întregii activităţi infracţionale, acesta a fost principalul factor de decizie, instanţa va aplica faţă de acesta o pedeapsă mai severă. În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, instanţa va reţine în primul rând că întrucât terenurile erau proprietatea statului în momentul în care s-a stabilit o valoare comercială diminuată faţă de cea reală, prejudiciul a fost cauzat statului şi nu societăţii sau celorlalţi acţionari minoritari.
Această concluzie rezultă în mod clar şi din dispoziţiile art. 290 alin. 1 din HG 577/2002, conform căruia majorarea de capital social cu valoarea terenului realizată de societatea comercială, altfel decât conform prevederilor stabilite prin prezentele norme metodologice, constituie prejudiciu adus statului. Conform legislaţiei relevante, autoritatea ce avea competenţe în domeniu era AVAS, însă aceasta nu a procedat la aplicarea dispoziţiilor art. 12 alin. 4 din Legea 137/2002, nici din oficiu şi nici ca urmare a repetatelor sesizări ale unor alte instituţii (ANC, DGFP sau Primăria Râmnicului). De asemenea, din adresa 570.387 a Ministerului Finanţelor rezultă că AVAS reprezintă statul român în prezenta cauză, iar din adresa 16.469 din 13 iunie 2005 a AVAS rezultă că această instituţie nu se constituie parte civilă în prezenta cauză. La dosarul de urmărire penală este însă formulată o cerere de constituire parte civilă din partea DGFP Vâlcea cu privire la suma de 3,88 milioane RON, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a diferenţei dintre valoarea cu care terenurile au fost înregistrate şi valoarea contabilă reală. Deşi în cuprinsul cererii formulate s-a precizat că urmează a se formula ulterior noi precizări, acestea nu au mai fost înaintate la dosarul cauzei, la fel cum nu a fost formulată vreo cerere de acordare a unor penalităţi cu privire la această sumă. În consecinţă, reţinând că diferenţa de valoare cauzată prin activitatea infracţională (şi care constituie prejudiciu adus statului conform art. 290 alin. 1 din HG 577/2002) este mult mai mare decât suma cu care DGFP s-a constituit parte civilă, instanţa urmează a admite în totalitate acţiunea civilă formulată şi va dispune obligarea inculopaţilor în solidar la plata către Direcţia Generală a Finanţelor Publlice Vâlcea a sumei de 3,88 milioane RON, reprezentând prejudiciul cauzat.
În ceea priveşte diferenţa dintre prejudiciul reţinut de instanţă şi suma cu privire la care s-au formulat în cauză pretenţii civile, instanţa constată că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 118 C.p. pentru a se putea dispune confiscarea specială. Astfel, infracţiunea pentru care inculpaţii au tost trimişi în judecată, deşi are un scop special (al obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite), nu este necesar a se dovedi că acest scop a fost realizat. Infracţiunea este una de pericol, iar deşi s-a dovedit subevaluarea terenurilor şi înstrăinarea acestora către societăţi controlate de Nicolae Minea, instanţa apreciază că nu s-a demonstrat în ce măsură acesta a profitat de vreo sumă de bani ca urmare a săvârşirii infracţiunii.
Pe de altă parte, în soluţionarea acţiunii civile nu se poate dispune anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate întrucât acestea nu sunt false sau falsificate în sensul legii penale ci, eventual, aşa cum s-a reţinut şi prin rechizitoriu, afectate de nulitate în termenii legii civile. În consecinţă, situaţia acestor contracte şi, implicit, a terenurilor urmează a fi clarificată pe calea unor acţiuni civile specifice”, se arată în printre altele în Dosarul nr. 63/314/2005.
Cum „sună” condamnările la închisoare ale celor doi inculpaţi?
În încheiere, prezentăm cuprinsul Sentinţei Penale nr. 540/28 octombrie 2008 a Judecătoriei Suceava, pronunţată de magistratul Adrian Aparaschivei: „În baza art. 10 lit. a din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul Nicolae Minea la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau instituţiilor publice. În baza art. 53 alin. 1 pct. 2 lit. a interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a, b şi c C.p. pentru o perioadă de 5 ani, cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit, a teza a II a, b şi c cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 10 lit. a din legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul Marin Petru Coveianu la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau instituţiilor publice. În baza art. 14 şi 346 C.p.p., raportat la art. 998 C.civ. obligă inculpaţii în solidar la plata către Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea a sumei de 3,88 milioane RON, reprezentând prejudiciu cauzat. Respinge acţiunea civilă formulată de Asociaţia Acţionarilor Minoritari Alutus Turism, şi ceilalţi acţionari minoritari, ca nefondată. Ia act că statul român reprezentat de AVAS Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. În baza art. 191 alin. 1 Cpp, obligă fiecare inculpat la plata sumei de 12.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 7.000 RON se va achita în fondul Ministerului Justiţiei (din care suma de 100 RON reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru Marin Petru Coveianu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei în fondul Baroului Suceava, iar suma de 4.650 RON reprezintă contravaloarea raportului de expertiză contabilă achitată din fondurile Ministerului Justiţiei), iar suma de 5.000 RON se va achita în fondul Ministerului Public”.
