Durata pentru care se concesionează serviciul de salubrizare a municipiului va fi de 8 ani

0
86

• Consiliul Local din Râmnicu Vâlcea a modificat şi completat caietul de sarcini

Durata pentru care se concesionează serviciul de salubrizare a municipiului va fi de 8 ani

Marţi, 11 octombrie 2011, consilierii locali din Râmnicu Vâlcea au aprobat modificarea şi completarea caietului de sarcini pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare, prin concesiune. Astfel, noul caiet de sarcini va avea în vedere delegarea a trei activităţi ale serviciului (faţă de una, cât era în precedentul caiet de sarcini aprobat luna trecută): precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv a deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special; colectarea, transportul, sortarea, valorificarea şi eliminarea deşeurilor provenite din gospodăriile populaţiei, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară a locuinţelor proprietate individuală; colectarea, transportul, depozitarea şi valorificarea deşeurilor voluminoase provenite de la populaţie, instituţii publice şi agenţi economici, neasimilabile celor menajere (mobilier, deşeuri de echipamente electrice şi electronice etc.).

Durata pentru care se concesionează serviciul public de salubrizare a municipiului Râmnicu Vâlcea, stabilită de Consiliul Local, este de 8 ani. Durata concesiunii se poate prelungi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, prin act adiţional, dar nu cu mai mult de jumătate din durata contractului de delegare. În situaţia în care operatorul doreşte prelungirea contractului la expirarea acestuia, va notifica Primăria Râmnicului în acest sens cu cel puţin 6 luni înainte de data încetării contractului prin ajungere la termen, care va supune spre aprobare Consiliului Local cererea de prelungire.
În schimbul delegării gestiunii serviciului, operatorul se obligă să plătească primăriei o redevenţă anuală în cuantum de minim 1% din venitul brut anual al operatorului serviciului rezultat din prestarea serviciului public de salubrizare în municipiul Râmnicu Vâlcea, dar nu mai puţin de 100.000 lei. Neplata la termen a redevenţei atrage o penalizare asupra sumei datorate de 2% pentru fiecare lună sau fracţiune de lună începând cu ziua imediat următoare celei în care a fost stabilit termenul de plată. Neplata a două rate consecutive a redevenţei duce la retragerea obligaţiilor restante (redevenţă şi majorări de întârziere) din contul de garanţie.

Pentru colectarea şi transportul deşeurilor menajere şi asimilabile acestora de la populaţie şi agenţi economici, viitorul operator trebuie să respecte următoarele norme privind dotarea cu echipamente: o autogunoieră pentru 18.000 persoane care locuiesc la blocuri; o autogunoieră pentru 7.500 persoane care locuiesc la curţi; o autogunoieră pentru un număr de agenţi economici raportaţi la nivelul unei localităţi cu o populaţie echivalentă de 100.000 locuitori. Astfel, în municipiul Râmnicu Vâlcea rezultă: un necesar minim de două autogunoiere compactoare de 16 mc pentru colectarea şi transportul deşeurilor organice şi inerte pentru populaţia de la case; pentru colectarea şi transportul deşeurilor organice şi inerte de la agenţi economici, un necesar de minim două autogunoiere de 16 mc; pentru colectarea şi transportul deşeurilor organice şi inerte pentru populaţia de la blocuri, un necesar de minim trei autogunoiere compactoare de 16 mc; pentru colectarea şi transportul deşeurilor din punctele de colectare dotate cu containere îngropate, un necesar de cel puţin trei autogunoiere compactoare dotate cu adaptor pentru descărcarea containerelor de 1,1 mc; autospeciale prevăzute cu macara hidraulică pentru ridicarea şi evacuarea containerelor pentru punctele de precolectare deşeuri reciclabile de minim două autogunoiere compactoare de 16 mc dotate cu sistem special de golire a containerelor sau două autospeciale tip hook-lift dotate cu containere de 30 mc; autospecială pentru spălarea şi igienizarea containerelor.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.