Despre ţiganul care a îndrăznit să scoată un ziar
Gheorghe Smeoreanu (www.criterii.ro)
Dragi colegi din presa locală, dacă nu suntem nişte demogogi care vorbim despre integrarea romilor dar ne e silă să stăm la masă eu ei, atunci vă rog să-l tratăm pe Alexandru Diamant ca pe unul de-al nostru, fiindcă e de-al nostru. Ştiţi ce greu e să faci o gazetă, iar el chiar editează „Vocea romilor” ritmic şi ziarul nu e rău deloc, are culoarea lui, se implică, contribuie la ierarhizarea unor valori. Aşa stând lucrurile, vă rog să vă imaginaţi cam cum este văzut Diamant în lumea lui, ce tensiuni trebuie să trezească în şatră ţiganul care a îndrăznit să scoată un ziar.
Ţiganii îl suspectează că e putred de bogat, că are relaţii, că e, în concluzie, numai bun de provocat şi de şantajat. Tare mă tem că această tentativă de omor care i se pune în cârcă e lucrătura celor mulţi şi proşti împotriva celui singur şi mai răsărit, o lucrătura la care Parchetul asistă formal şi se comportă ca şi cum nu ar înţelege cum stau lucrurile în această lume.
Cred că dacă Alexandru Diamant nu ar fi directorul „Vocii romilor” nu s-ar găsi acum în situaţia de a fi urmărit internaţional şi nu ar fi, cum probabil va fi, arestat marţi la aeroport. Starea acesta de om aflat el însuşi în tranziţie de la condiţia de ţigan sadea la aceea de rom integrat l-a slăbit pe Diamant, l-a făcut să nu aibă nici reperele lumii lui, nici reperele lumii noastre. Iar acum, acest coleg tremură, se ascunde, ezită să se întoarcă fiindcă ştie ce pot păţi romii la închisoare, precum şi în instanţă.
Fiindcă nimic nu e mai uşor pentru justiţia română decât să condamne un ţigan care nici măcar nu mai e pe deplin ţigan în sensul culturii şi obiceiurilor, al gândirii şi preocupărilor.
Iată cum prezintă Alexandru Diamant scena în baza căreia este acum urmărit internaţional:
” Am fost la orele 18 la Fan sa beau o cafea şi la intrare m-au asteptat doi rromi pe care eu ii cunosc, fiindcă i-am dat pe mâna politiei, deoarece copiii lui Gunici Didica, cel tăiat, mi-au furat laptopul din maşina in fata hanului cu trei luni in urmă. Eu am cerut laptopul înapoi iar ei nu au vrut sa mi-l dea, iar Politia i-a luat pe toţi, moment în care, de frică, au dat înapoi laptopul. Când am vrut sa intru in restaurant, acestia mi-au zis că sunt pe mână cu Politia si dau in primire:” Ce te dai mare că esti ziarist ?” apoi m-au lovit in continuu, m-au pus jos si m-au lovit cu picoarele, apoi eu am fugit la masină şi au tăbărât pe maşina mea cu pumnii si piciarele. Încercind sa ma dau jos şi având un briceag la mine, i-am ameninţat, iar ei m-au luat in braţe si nu stiu cum ne-am rasturnat, el fiind desupra mea şi sucindu-mă cu briceagul in mâna, atunci am vazut sângele si am fugit. Niciun martor nu a spus ca m-a vazut cu cutitul si că l-am tăiat.”
Poate că e aşa, poate că nu. Chestiunea cu „m-am răsucit şi l-am tăiat” e avocăţească, să recunoaştem.
Evident că i-am corectat declaraţia colegului, fiindcă nu ştie foarte bine să scrie româneşte, dar nici eu nu ştiu ţigăneşte şi ruseşte şi norvegiană şi poloneză, cum ştie el.
Acum, sunt singur că decizia instanţei şi presiunile Parchetului vor depinde mult de ceea ce gândim şi scriem noi. Îl vrem în închisoare pentru câţiva ani, ori alături de noi, la conferinţele de presă, pe Alexandru Diamant ? Îl vrem exclus din breaslă fiindcă e ţigan, ori vrem ca justiţia să fie atentă la context, la amănunte şi să îl trateze cu clemenţă ? Depinde de noi ce vrem să se întâmple.
Un director de ziar este acuzat de tentativă de omor. Statutul de director de ziar a trezit agresivitatea unei bande de ţigani şi de aici au decurs toate. Are importanţă că directorul de ziar e ţigan ? Este întrebarea pe care v-o adresez cu speranţa că veţi spune: NU.
