Primarul Constantin Oprea va reabilita 11 km de drumuri şi va construi un pod şi 6 podeţe

0
80

• În comuna Nicolae Bălcescu, în cadrul unui proiect de 1,5 milioane de euro,

Primarul Constantin Oprea va reabilita 11 km de drumuri şi va construi un pod şi 6 podeţe

Una dintre marile investiţii care vor fi derulate începând din această toamnă de primarul comunei Nicolae Bălcescu, Constantin Oprea, se referă la proiectul pe Măsura 322 şi aprobat prin hotărâre de guvern privind înlăturarea efectelor calamităţilor din iulie 2010. „Proiectul are o valoare totală de 1,5 milioane de euro şi prevede reabilitarea a 11 kilometri de drumuri comunale, construirea unui pod la Comanca şi a şase podeţe. Pe viitor, îmi propun un program de dezvoltare administrativă şi economico-socială a localităţii care printre altele cuprinde următoarele obiective: reluarea lucrărilor la obiectivul «Construire bază sportivă cu teren de fotbal în comuna Nicolae Bălcescu», lucrări stopate din cauza rezilierii contractului cu fostul constructor; semnarea contractelor de execuţie lucrări în cadrul proiectului integrat «Extindere sistem de alimentare cu apă, extindere de canalizare menajeră, modernizare drum comunal şi drumuri de interes local, reabilitare cămin cultural în Rotărăşti şi construire grădiniţă cu program normal în comuna Nicolae Bălcescu», proiect depus în cadrul PNDR, Măsura 322, declarat eligibil şi fără finanţare şi reluat în cadrul Programului Naţional de Dezvoltarea Infrastructurii; demararea lucrărilor la proiectul «Demolare şi reconstruire corp clădire – Şcoala cu clasele I-VIII Predeşti», proiect derulat prin Inspectoratul Şcolar, finanţat de Banca Europeană de Investiţii şi Guvernul României; construirea unei grădiniţe moderne la Predeşti; implementarea proiectului «Apărări de maluri şi corectări de torenţi în perimetrul comunei Nicolae Bălcescu» prin Ministerul Mediului – Administraţia Fondului pentru Mediu, pentru amenajarea văilor Gâltofani cu pâraiele care se scurg în acestea (Valea Hotarului, Pârâul lui Marin, Valea Bisericii, Valea Cimitirului, Valea Urlătorii, Valea lui Rădoi, Pârâul Bercului, Pârâul Zăvoienilor, Pârâul lui Radel şi Valea Oneaţă; depunerea proiectului «Modernizarea drumurilor de acces către terenurile agricole, în comuna Nicolae Bălcescu», în cadrul PNDR, masura 125; implementarea proiectului «Înfiinţare lot demonstrativ în comuna Nicolae Bălcescu, judetul Vâlcea», în colaborare cu Consiliul Judeţean Vâlcea, în vederea plantării unui lot demonstrativ de pomi fructiferi; întreţinerea şi curăţirea izlazurilor comunale cu sumele de bani virate de la APIA Vâlcea; prestări servicii în folosul comunităţii cu utilajele din dotarea primăriei”, ne-a declarat primarul comunei Nicolae Bălcescu, Constantin Oprea.

În cursul anului trecut, primarul Constantin Oprea a realizat următoarele obiective de investiţii: „Reabilitare Sediu Staţionar Stoiceni în vederea construirii unui Cămin de Bătrâni”; depunerea proiectului „Realizarea unui sistem mixt de producere energie electrică şi termică cu utilizare surse regenerabile de energie-fotovoltaică (500 kw) şi termică (100 kw) – conectat la reţeaua publică de energie electrică şi la reţeaua termică a complexului sportiv, în comuna Nicolae Bălcescu”, în cadrul POS CCE, Axa Prioritară 4 „Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării, în contextul combaterii schimbărilor climatice”, Domeniul Major de Intervenţie 2 „Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi”; demararea lucrărilor la proiectul „Asfaltare drum comunal DC 32A şi DC 31 Şerbăneasa-Gâltofani”, proiect realizat pe HG 577/1997; înfiinţarea unui birou zonal de servicii integrate de ocupare a forţei de muncă în comuna Nicolae Bălcescu, care cuprinde următoarele servicii: informare profesională şi mediere a muncii, consiliere profesională şi orientare în carieră, evaluare abilităţi şi competenţe profesionale; depunerea proiectului „Completarea sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie geotermală şi energie solară în comuna Nicolae Bălcescu”, pentru locaţiile sediu primărie, Şcoala Rotărăşti şi Clubul Copiilor, proiect depus la Administraţia Fondului pentru Mediu, în cadrul programului „Casa Verde – persoane juridice”. (P.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.