Şapte întrebări care mă macină despre Regele Mihai
Gheorghe Smeoreanu (www.criterii.ro)
Nu sunt istoric, dar acest fapt nu mă poate împiedica să pun întrebări şi teme istorice în discuţie. Iată câteva lucruri în legătură cu Regele Mihai pe care nu mi le explic şi asupra cărora meditez. Poate medităm împreună.
1. Se spune că Regele a fost prizonierul de facto al lui Antonescu, pentru ca apoi să devină prizonierul de facto al ruşilor. Din acest statut de prizonier rezultă că Majestatea Sa nu a putut reacţiona nici la crimele mareşalului, nici la cele ale sovieticilor. Acest statut de prizonier se întinde pe parcursul a şapte ani: 1940 – 1947. Totuşi, la 23 august 1944, Regele a „întors cursul istoriei”. Întrebarea este simplă: cum e posibil ca un prizonier să se elibereze doar pentru o zi, pentru o unică zi, moment în care să comită fapte eroice, pentru ca imediat să reintre în starea sa de prizonier care nu poate fi făcut responsabil pentru faptele nimănui ?
2. S-a discutat foarte mult în România despre cultul personalităţii lui Ceauşescu, la care a participat o mulţime de români. Virgil Ierunca a realizat chiar o „Carte a ruşinii” cuprinzând câteva din odele aduse lui Ceauşescu. În funcţie de contribuţia fiecăruia la cultul personalităţii dictatorului comunist, mulţi scriitori,ziarişti, pictori, actori au fost blamaţi. O carte a odelor aduse mareşalului Antonescu ar putea avea semnătura Majestăţii Sale Regele Mihai: scrisori, discursuri, telegrame, bileţele care poartă augusta semnătură a Regelui. Regele îl preamăreşte pe mareşal pentru tot ceea ce a făcut şi face, acordându-i întregul sau gir personal, precum şi girul moral al Dinastiei. Pentru un singur paragraf encomiastic despre Antonescu, orice alt român ar fi mers la canal, şi-ar fi văzut averea confiscată şi familia ostracizată. De ce Regele se poate bucura de toate circumstanţele, iar un simplu român nu s-a putut bucura de niciuna ?
3. Pentru a nu fi acuzaţi de complicitate la crime, anumiţi oameni aflaţi în anumite conjuncturi au ales forme de protest precum greva foamei sau chiar sinuciderea. Majestatea Sa a „protestat” însoţindu-l pe mareşal pe front, vizitându-l în familie, cinând cu el, felicitându-l periodic.Faţă de ruşi a „protestat” participând la festivităţile lor, lăsându-se decorat de ei, primind daruri şi… cerând foc, printr-o „regească” aplecare a coloanei vertebrale. Nu se aplică aceeaşi judecată morală ? Unde este Herta Muller ca să ne explice de ce colaboraţionismul, chiar şi pasiv, al românilor este criminal, iar colaboraţionismul regal este o virtute ?
4. Toţi marii actori politici români din perioada interbelică ajunşi sub puterea comuniştilor au suferit persecuţii grave, pierzându-şi chiar averile şi viaţa. Cum se face că singurul care a putut evada din faţa acestei prigoane a fost Majestatea Sa şi cât de mândru poate fi cineva, fie el şi un rege, pentru că şi-a scăpat pielea în ultimul moment, în vreme ce restul elitei politice şi intelectuale şi-a văzut pielea scoasă la mezat ?
5. Ar fi posibilă o paralelă între doi oameni numiţi Regele Mihai şi Ion Iliescu ? Pare realizabilă, deoarece amândoi au dat lovituri de stat, amândoi au avut strânse legături cu ruşii, amândoi au cauţionat într-un fel sau altul moartea a mii de români – Majestatea Sa lăsând 120000 de ostaşi pe mâna ruşilor, iar fostul preşedinte lăsând zeci de mii de cetăţeni sub gloanţele teroriştilor, nici unul, nici celălalt nefiind traşi la răspundere pentru asta, dimpotrivă, fiind încărcaţi de onoruri istorice. Pentru infinit mai puţin, alţii au plătit cu libertatea sau chiar cu viaţa. Şi acum, întrebarea: ce „idoli ai forului”, vorba lui Francis Bacon, ne fac să judecăm atât de diferit oamenii ?
6. Prin conducerea sau colaborarea la realizarea actului de la 23 august 1944, Regele Mihai a contribuit enorm la scurtarea războiului şi a facilitat victoria aliaţilor. Ceea ce i s-a recunoscut Regelui nu i s-a recunoscut însă – ori cel puţin nu la acelaşi nivel – şi României. De ce această uriaşă deosebire de destin între un rege şi ţara lui ?
Acestea sunt întrebările cu privire la Regele Mihai care mă frământă. Nefiind istoric, nu îmi pot oferi singur răspunsuri autorizate. Am aşteptat însă zadarnic astfel de răspunsuri de la istoricii care s-au prezentat la „Realitatea” şi „Antena 3” pentru a-l critica pe preşedintele Traian Băsescu. Astfel încât mi-a apărut în minte o a şaptea, ultimă întrebare:
7. Ce demon ne îndeamnă să-l batjocorim în cor pe actualul şef al statului preamărindu-l pe fostul Rege, ca şi cum unul ar fi criminal, iar celălalt sfânt ?
