Hotii au dat iama în GPS-uri
Poliţiştii din Bujoreni au fost sesizaţi de către Constantin I., din localitate, cu privire la faptul că, în noaptea de 25/26.07.2011, persoane necunoscute au pătruns în interiorul autovehiculului personal, prin spargerea gemului lateral, iar din interior au sustras un aparat GPS şi o staţie de emisie recepţie, prejudiciul creat fiind estimat la suma de 800 lei.
Poliţiştii au deschis o anchetă şi efectuează cercetări în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Adoptaţi o atitudine preventivă!
Cazuistica înregistrată la poliţie relevă faptul că fenomenul este generat de o serie de cauze cum ar fi:
ϖ neglijenţa proprietarilor în a-şi asigura autoturismele cu sisteme de securitate eficiente;
ϖ lăsarea portierelor deschise după părăsirea autoturismului;
ϖ păstrarea în autoturism a bunurilor de valoare, bani, documente, etc.;
ϖ parcarea acestora în zone neiluminate sau izolate.
Măsurile de protecţie pe care trebuie să le ia fiecare proprietar în momentul parcării autovehiculului constituie elementul cheie pentru descurajarea potenţialilor infractori.
Sub nici o formă nu trebuie lăsate în autoturism obiecte de valoare, bani sau acte personale. Pentru hoţi, acestea reprezintă o provocare.
Folosind dispozitive antifurt sau sisteme de alarmă, vă puteţi asigura o protecţie eficientă a autoturismelor şi veţi crea un obstacol în calea infractorilor.
Prins cu sacii în dubiţă
Aseară, în jurul orei 20.30, un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, a identificat, în trafic, o autoutilitară, condusă de Gheorghe S., de 32 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care transporta 80 de saci cu cărbune, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale de provenienţă.
În cauză au fost întocmite acte de constatare, iar cantitatea de cărbune depistată a fost indisponibilizată până la clarificarea situaţiei.
Minoră dispărută, găsită de poliţişti
Poliţiştii din Amărăşti au fost sesizaţi de către Ilie S., din localitate despre faptul că, fiica sa minoră, Magdalena S., de 17 ani, a plecat de la domiciliu cu o zi înainte şi nu s-a mai întors, fiind îngrijorat de situaţia acesteia.
Poliţiştii au demarat imediat cercetările şi investigaţiile şi au reuşit, în scurt timp, să o identifice pe minoră la locuinţa lui Daniel S., din localitatea Verguleasa, judeţul Olt, unde ajunsese voluntar, fiind preluată şi reintegrată în familie.
Suspect de furt identificat de criminalişti
În urma prelucrării mijloacelor de probă prelevate de la locul comiterii faptei, criminaliştii vâlceni au reuşit să identifice principalul suspect în cazul unui furt din locuinţă, comis în noaptea de 16/17.07.2011, în municipiul Râmnicu Vâlcea, faptă rămasă iniţial cu autor necunoscut.
Este vorba de Alin I., de 38 de ani, din Ocnele Mari. Acesta este suspectat de faptul că a pătruns prin efracţie în locuinţa lui Marian M., amplasată pe strada Copăcelu, de unde a sustras mai multe bunuri, creând un prejudiciu de aproximativ 8.000 lei.
Suspectul urmează a fi cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.