Senatorul Laurenţiu Coca se interesează de rolul orelor de educaţie fizică

0
76

Senatorul Laurenţiu Coca se interesează de rolul orelor de educaţie fizică

Zilele trecute, senatorul PSD Laurenţiu Coca i-a adresat o întrebare ministrului Educaţiei, Daniel Funeiu, cu următorul conţinut: „Parlamentul European invită statele membre să confere educaţiei fizice un caracter obligatoriu în şcoli şi licee şi să accepte acele principii conform cărora în orar ar trebui să se prevadă cel puţin 3 ore de educaţie fizică pe săptămînă, în vreme ce şcolile ar trebui încurajate să depăşească acest prag în funcţie de posibilităţi – art. 10 al Rezoluţiei Parlamentului European din 13 noiembrie 2007.

În urma angajării răspunderii pe Legea Educaţiei de către Guvern şi cunoscând atenţia pe care dumneavoastră o arătaţi calităţii activităţii didactice, vă solicit domnule ministru, să prezentaţi: o situaţie a predării orelor de educaţie fizică şi sport în curricula şcolară pentru anul 2011-2012 la ciclul liceal, la liceele cu program sportiv şi competiţii sportive în care sunt angrenate acestea; modalitatea concretă de finanţare a cluburilor sportive şcolare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.