Senatorul Emilian Frâncu cere fonduri pentru reabilitarea drumului Sălătrucu – Curtea de Argeş
Zilele trecute, senatorul liberal Emilian Frâncu, preşedintele PNL Râmnicu Vâlcea, a formulat o întrebare ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, cu următorul conţinut: „În data de 7 februarie 2011 v-am adresat o întrebare referitoare la posibilitatea alocării de fonduri pentru reabilitarea porţiunii de drum Sălătrucu – Curtea de Argeş, aflată pe raza judeţului Argeş, la graniţa cu judeţul Vâlcea. Deoarece aţi considerat că nu face obiectul ministerului pe care îl conduceţi, în data de 11 martie 2011 aţi redirecţionat această întrebare către Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Doamna ministru Anca Boagiu susţine însă că celor patru kilometri de drum care fac legătura între judeţele Vâlcea şi Argeş le-a fost atribuit greşit (eroare umană de redactare), de către Consiliul Judeţean Argeş, indicativul DN 7C. În realitate, această porţiune de drum poartă indicativul DJ – 703 H, adică face parte din categoria drumurilor judeţene.
Mai mult, în momentul de faţă Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nu poate aloca fonduri pentru reabilitarea segmentului respectiv, procedurile privind preluarea lui în domeniul public al statului fiind, la ora actuală, blocate.
Deoarece, conform răspunsului dumneavoastră, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului finanţează şi gestionează programe şi proiecte în domeniul infrastructurii rutiere de interes local, revin cu rugămintea de a îmi comunica dacă veţi cuprinde pe lista dumneavoastră de priorităţi pe anul 2011 şi alocarea de fonduri în vederea reabilitării DJ – 703 H, pentru ca astfel să putem circula în condiţii optime pe DN 7D. Fac şi menţiunea că, la discutarea amendamentelor la Legea Bugetului pentru 2011, mi-aţi făcut promisiunea că în acest an problema asfaltării celor patru kilometri va fi rezolvată”.