Saprle si soparle

0
79

Saprle si soparle

• Mai mulţi muncitori şi ingineri din combinatul chimic – Oltchim Râmnicu Vâlcea trag un semnal de alarmă cu privire la un caz de poluare fără precedent la nivel naţional. Sub protecţia anonimatului, sursele noastre ne-au spus că în urma cu câţiva ani pe platforma chimică vâlceană au fost ridicate rezervoare de stocare a reziduurilor tehnologice. Investiţia a costat combinatul câteva milioane de euro bune. Rezervoarele au fost realizate, în principal, din beton. Mii de tone de beton ar fi trebuit să intre în construcţia acestor bazine imense. Tocmai aici este problema ridicată de muncitorii şi inginerii de la Oltchim, care lucrau la combinat în perioada respectivă: „la construcţia rezervoarelor respective nu a intrat nici măcar 20 la sută din betonul trecut pe hârtii că s-a bagat acolo”. De-aici provine şi poluarea. Nefiind realizate conform normelor de mediu din domeniu, rezervoarele respective permit infiltrarea în sol şi în apă a reziduurilor chimice rezultate din procesele tehnologice de pe platforma chimică vâlceană.

• Spre hazul celor 6 cititori pe care îi mai are prin judeţ, ziarul „Curierul de Vâlcea” a publicat recent rezultatul unui sondaj de opinie realizat de publicaţia în cauză cu privire la activitatea depusă de preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea. Iniţiativa era lăudabilă, însă ce a ieşit este cu adevărat de tot râsul: adunate, procentele din cele cinci opţiuni de răspuns la chestionar (foarte bună, foarte slabă, slabă, bună şi satisfăcătoare) dădea un total de vreo… 200%.

• Un tânăr om de afaceri liberal, cu probleme serioase în firmele pe care le administrează prin interpuşi, a dat o ţeapă unei familii din Piteşti. Vom reveni cu amănunte!

• A fost băgat în conducerea Clubului de fotbal Chimia. A făcut propagandă comunistă prin UTC. S-a îmbogăţit fără măsură pe seama membrilor cooperatori a căror bunuri le-a exploatat în calitate de preşedinte. A folosit toată viaţa autoturismele cooperaţiei ca pe bunuri personale. Şi-a decontat cheltuielile personale şi cele ale familiei pe seama cooperatorilor. A închiriat preferenţial cele mai bune spaţii comerciale. E unul dintre ultimii dinozauri în funcţie din Vâlcea. Recent a încercat să distrugă munca unui nepot de al său şi doreşte să acapareze şi un amărât de teren al unei cumnate deşi are în proprietate zeci de hectare în două localităţi vâlcene! Despre acest ciudat ipochiment septuagenar un serial în curând!

• După ce i-a aruncat peste bord pe foştii directori de la Univers SA, Răzvan Buzatu şi Constantin Rada, acţionarul majoritar de la societate este acum în căutarea unui nou director economic. În acest sens, cei de la Univers au dat anunţuri prin ziarele locale, după ce mai deunăzi au reuşit să găsească un director general în persoana doamnei Irina Sanda.

• Fostul director de tristă amintire de la ARR Vâlcea, Florinel Butnaru, parcă vrea să demonstreze că este un… as al prostiei. Concret, în declaraţia sa de avere, Butnaru a trecut la rubrica de bunuri sub formă de metale preţioase un lanţ cu cruciuliţă, un inel şi o brăţară, toate în valoare de aproape 10 milioane lei vechi, cu toate că scrie foarte clar deasupra rubricii că se consemnează doar bijuteriile a căror valoare însumată depăşeşte… 5.000 de euro. Din declaraţia de interese a lui Butnaru am mai descoperit o ciudăţenie: acesta deţinea simultan şi calitatea de membru de sindicat ARR, dar şi funcţia de director general al aceleiaşi instituţii!?!

• 1000 de muncitori de la Oltchim Râmnicu Vâlcea vor beneficia de o primă, destul de consistentă pentru această perioada economică dificilă, de 2000 de lei noi. Ne exprimăm speranţa că sursele noastre sindicale nu ne-au dezinformat şi, mai ales, că directorul general nu se va răzgândi între timp…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.