Samoil Vîlcu aduce fonduri pentru modernizarea Grupului Şcolar “General Magheru”

0
69

Samoil Vîlcu aduce fonduri pentru modernizarea Grupului Şcolar „General Magheru”

Preocuparea pentru modernizarea şcolilor a fost tot timpul o prioritate pentru deputatul PDL Samoil Vîlcu. După sprijinul acordat pentru obţinerea unor fonduri necesare amenajărilor exterioare la Şcoala Veche din Călimăneşti, parlamentarul vâlcean a făcut eforturi ca şi Grupul Şcolar „General Magheru” din Râmnicu Vâlcea să obţină 70.000 de lei pentru mansarda şi acoperişul acestei unităţi de învăţământ.
„Este un gest normal ca un parlamentar să sprijine, în măsura posibilităţilor, modernizarea şcolilor. Acesta a fost şi motivul pentru care am acceptat, la propunerea conducerii şcolii, să susţin demersurile acestora de a obţine finanţare pentru amenajarea unei mansarde şi refacerea acoperişului. Îi felicit pe cei care se preocupă de modernizarea acestei unităţi de învăţământ. Am fost impresionat şi de proiectul de voluntariat desfăşurat aici «Simte (in)diferenţa verde!». Cei care s-au ocupat de acest proiect merită aprecierea noastră. Acţiunea având ca scop formarea unui comportament civic, responsabilizarea elevilor, cadrelor didactice şi a membrilor comunităţii locale faţă de mediul înconjurător şi-a atins obiectivul. Prin aceste acţiuni de voluntariat s-a amenajat un spaţiu verde primitor în curtea acestei unităţi de învăţământ. Elevii şi profesorii au ecologizat spaţiile verzi din exteriorul şcolii şi au plantat pomi, oferind astfel un exemplu de urmat în ceea ce priveşte grija faţă de spaţiul verde”, a declarat parlamentarul democrat liberal.

„Judeţul Vâlcea, destinaţie turistică atractivă”

Deputatul Samoil Vîlcu a citit recent în plenul Parlamentului următoarea declaraţie politică: „Sezonul de vară este unul al odihnei şi al concediilor, iar în acest context aş dori dragi colegi să vă fac o recomandare de petrecere a timpului liber: judeţul Vâlcea cu numeroasele atracţii turistice.
Iar dacă veţi alege judeţul Vâlcea ca destinaţie turistică de vară puteţi începe cu o vizită la Râmnicu Vâlcea, unul dintre cele mai frumoase municipii din România. Aici puteţi alege să vizitaţi Parcul Zăvoi, Dealul Capela, Grădina Zoologică sau să vă relaxaţi la Ştrandul Ostroveni.
Sunt multe zone în judeţul Vâlcea pe care trebuie să le vedeţi. Monumentele de artă religioasă cum ar fi Mânăstirile Cozia, Govora, Bistriţa, Dintr-un Lemn, Arnota şi chiar una care este deja inclusă în patrimoniul UNESCO, Mânăstirea Horezu. O altă destinaţie atractivă pentru relaxare este situată în judeţul Vâlcea, Lacul Vidra, înconjurat de păduri şi care uimeşte prin frumuseţea cadrului natural. Este imposibil să nu fii cucerit de natură şi să nu-ţi doreşti să te reîntorci aici.

În apropierea municipiului Râmnicu Vâlcea, Muzeul Satului vâlcean vă va atrage prin numeroasele construcţii rurale tradiţionale, un sat în adevăratul sens al cuvântului, cu instituţiile lui social-culturale, pe care aveţi privilegiul sa le cunoaşteţi. Salina Ocnele Mari, amenajată pentru vizitare de curând are o biserică, terenuri de sport, loc de joacă pentru copii, dar şi un restaurant. Este o experienţă specială să vizitezi Salina de al Ocnele Mari, situată la doar 12 km de Râmnicu Vâlcea. Călimăneşti, Băile Olăneşti sau Băile Govora sunt destinaţii turistice dacă veniţi la Vâlcea.
Dacă vreţi să vedeţi cum s-au păstrat tradiţiile româneşti mergeţi la Horezu, recunoscut ca un centru vechi de ceramică populară. Olăritul a fost păstrat din generaţie în generaţie şi merită, măcar o dată în viaţă să vedeţi această minunată zonă.
Dacă doriţi un sejur în mijlocul naturii puteţi alege masivul Cozia, mărginit la nord de Ţara Loviştei, una dintre cele mai vaste depresiuni intramontane din Carpaţii Meridionali. O excursie în această zonă poate fi o experienţă de neuitat.
Aceste atracţii turistice şi nu numai fac din judeţul meu, din judeţul Vâlcea, o alternativă plăcută, odihnitoare pentru petrecerea concediului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.