„Proiecte şi experienţe în agroturismul montan” la Vaideeni

0
74

„Proiecte şi experienţe în agroturismul montan” la Vaideeni

Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a participat in data de 11 iunie 2011, în localitatea Vaideeni la Simpozionul extraordinar cu tema: Proiecte şi experienţe în agroturismul montan, organizat de către Societatea de Geografie din România în colaborare cu Primăria Vaideeni, Inspectoratul Şcolar Judeţea Vâlcea şi Şcoala „Luca Solomon” din Vaideeni.

În cadrul manifestării au susținut comunicări: Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul – „Pelerini şi pelerinaj”, sociolog Ivan Jinaru – primarul comunei Vaideeni – „Turismul montan pastoral în Vaideeni, istorie şi perspective”, prof. Gheorghe Ploaie – „Proiecte privind dezvoltarea infrastructurii turismului montan în Vaideeni”, prof. univ. dr. Ion Velcea – „Dezvoltarea durabilă a turismului în România”, prof. univ. dr. Nicolae Ilinca – „Destinaţiile şi circulaţia turistică în spațiul carpatic românesc”, prof. univ. dr. Silviu Neguţ – „Expediţia RAPAPATATIERRA, 2011″, prof. Anghel Daniel – „Consideraţii asupra potențialului turistic al stânelor din Carpaţi” şi prof. Dorina Camelia Ercuş – „Turismul montan din localitatea Fundata, Braşov”.

În comunicarea prezentată, Preasfinţia Sa a făcut referire la modul în care pelerinajul îmbogăţeşte viaţa spirituală a participanţilor, prin descoperirea nu numai de noi locuri, ci mai ales de persoane, prin îmbogăţirea din experienţa şi bagajul de cultură a celorlalţi pelerini, subliniind faptul că mănăstirile din Arhiepiscopia Râmnicului sunt restaurate, aşteptând cu drag pelerini din ţară şi din străinătate.
Pe întreg parcursul comunicării s-a vizualizat filmul „Arhiepiscopia Râmnicului. Credinţă, frumuseţe, linişte”, realizat de Biroul Media al Arhiepiscopiei Râmnicului în care sunt prezentate mănăstirile din Arhiepiscopia Râmnicului şi obiectivele de atracţie pentru pelerini. Arhidiacon Ioan Liviu Găman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.