Alina Lupu a fost aleasă în conducerea naţională a Organizaţiei de Tineret a PDL
• OT PDL Vâlcea are începând de sâmbătă un reprezentat în Biroul de conducere naţional, prin alegerea preşedintelui organizaţiei judeţene de tineret, Alina Lupu, în funcţia de secretar executiv
Deputatul democrat-liberal Răzvan Mustea-Şerban a fost ales în funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal, la Convenţia Naţională a OTPDL desfăşurată sâmbată, 4 iunie, la Palatul Parlamentului. Răzvan Mustea-Şerban are 33 de ani, este deputat şi prim-vicepreşedinte al organizaţiei PDL Vrancea. A candidat cu moţiunea „Tinerii – Forţa Dreptei”, care a devenit şi programul politic al OT PDL pe următorii 4 ani.
La Convenţia OTPDL au mai fost votaţi pentru a ocupa funcţii în cadrul Biroului Permanent Naţional al Organizaţiei de Tineret, prim-vicepreşedintele organizaţiei, Alexandru Nazare, secretar de stat; secretarul general, Darius Pintilie, consilier al Primului Ministru; doi secretari general-adjuncţi, 11 vicepreşedinţi, 8 secretari executivi, 8 secretari regionali precum şi preşedintele Comisiei Naţionale de Regulament, Etică şi Litigii (CNREL).
OT PDL Vâlcea are începând de sâmbătă un reprezentat în Biroul de conducere naţional, prin alegerea preşedintelui organizaţiei judeţene de tineret, Alina Lupu, în funcţia de secretar executiv.
,,În urmă cu câteva luni, la Vâlcea, am început un drum împreuna cu echipa mea. Am inceput cu suflet, dar şi cu ambiţie şi dorinţa de a face ceva pentru tineri. Am pornit la drum convinşi că putem determina tinerii să se implice, să creadă în valori, să privească viitorul având o abordare pozitivă, constructivă. Întâlnirile de la nivel naţional la care am participat şi discuţiile cu colegii mei m-au ambiţionat şi mi-au dat curaj să mai fac un pas, unul spre o functie naţională.
Consider că această funcţie la nivel naţional este pentru organizaţia Vâlcea atât un rezultat al muncii şi rezultatelor noastre din cele 3 luni de când am pornit la drum cât şi o dovadă de încredere oferită de colegii din ţară, că aici la Vâlcea putem avea rezultate importante iar asta mă face să fiu convinsă că putem face multe pentru tineri” a declarat Alina Lupu.
La eveniment au participat în calitate de invitaţi mai mulţi lideri, miniştri şi parlamentari ai PDL, şi parteneri ai OT PDL, reprezentanţii Institutului de Studii Populare ( ISP) şi Fundaţia germană Konrad Adenauer ( KAS) : Emil Boc, Roberta Anastase, Elena Udrea, Anca Boagiu, Sever Voinescu, Mircea Toader, Daniel Funeriu, Valerian Vreme, Ştefan Pirpiliu, Gelu Visan, Cristina Trăila ( ISP) precum şi Holger Dix din partea KAS.