Audienţe la Primăria Râmnicului
Viceprimarul Constantinescu i-a luat locul primarului Rădulescu
Timp de mai bine de două ore, miercuri dimineaţă, viceprimarul Cosmin Constantinescu a luat la cunoştinţă de diverse probleme ale cetăţenilor veniţi în audienţă la Primăria municipiului. O parte dintre ele s-au referit la o serie de construcţii ilegale sau la închideri şi blocări de porţiuni din domeniul public, pentru care reprezentantul Executivului a dispus controale în teren ale departamentului Disciplina în construcţii, în baza cărora să se stabilească sancţiunile care trebuie aplicate. Nu au lipsit nici sesizările privind starea unor drumuri din municipiu, viceprimarul Constantinescu anunţând că, în aceste zile, se lucrează intens la aşternerea de balast pe strada Feţeni, iar pe strada Aurelian Sacerdoţeanu se vor introduce în acest an reţelele de alimentare cu apă, după care se va putea trece la asfaltarea arterei de circulaţie.