Sparle si soparle

0
84

Sparle si soparle

• Un mesaj interesant primit de la cititori: „Gaşca de la Direcţia Silvică Vâlcea fură în draci! Verificaţi dosarul de la CNSAS al lui J.O. şi o să rămâneţi stupefiaţi! Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba. PSD fost PD-L acu şi unde cere interesul în viitor. Maestru de ceremonii prin efortul colectiv din bani publici face şi întreţine chiolhane la cabanele silvice şi organizează vânători irosind resursa cinegetică în interes personal. Este un dezastru acest ipochimen. Comportamentul infracţional este de notorietate dar resursele publice pe care le are la dispoziţie îl menţin necuvenit cocoţat unde nu merită! Până când? Până blestemul asupra acesei ţări va dispărea. Merită să-i acordaţi atenţia cuvenită şi să contribuiţi la aducerea lui pe un loc meritat”. Da, ne vom apleca cu maximă atenţie asupra afacerilor de Direcţia Silvică Vâlcea.

• S-a finalizat sondajul comandat de actualul primar Romeo Rădulescu referitor la intenţiile de vot ale râmnicenilor. Potrivit unor surse bine informate de lângă primarul Rădulescu, sondajul nu l-a bucurat prea tare pe edilul în funcţie, care se situează pe primul loc în sondaj, urmat la mustaţă de liberalul Emilian Frâncu. Cea de-a treia poziţie este ocupată în mod surprinzător de deputatul PSD Aurel Vlădoiu. Pe locul patru se situează consilierul local Gigi Matei.

• Am dezlegat misterul care o învăluia pe şefa departamentului Programe Externe din cadrul Primăriei Râmnicului. Micuţa multpreaprotejată de primarul Romeo Rădulescu este nepoata ministrului Economiei, sibianul Ion Ariton. Fătuca nu prea are de-a face cu funcţia pentru care este plătită de primărie, dar este plină de fiţe şi de ifose.

• Se dovedeşte din nou că patronul de la Damila, Dan Niţu, este preşedintele de facto al liberalilor vâlceni, asta pentru că a ajuns să le plătească cotizaţiile la partid mai multor membri. Printre cei care profită de mărinimia lui Dan Niţu se numără imberbul Bogdan Pistol şi Nicolae Vălimăreanu (directorul de la Regia de Drumuri), toţi cu pretenţii în vederea ocupării unor fotolii de consilieri judeţeni în anul 2012. În urma acestor „gesturi”, patronul Dan Niţu a ajuns să fie poreclit în cadrul PNL Vâlcea cu titulatura de… „damiloi”.

• Ion Cîlea le pregăteşte o surpriză băieţilor deştepţi de la Băile Govora, acolo unde se prefigurează fieful economico-electoral al liberalilor. Primarul Mateescu s-ar putea trezi în curând cu finanţarea blocată.

• Preotul Matei de la Episcopia Râmnicului are ditamai vila la intrare în staţiunea Băile Govora. Un expert imobiliar a estimat luxoasa vilă la suma de 300.000 euro. În curând, Cel de Sus ar putea să spună: Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat! Până atunci, autorităţile lumeşti ar trebui să pună geana serios pe afacerile popii Matei.

• Pentru a scăpa de orice fel de „emoţii”, directorul economic de la Oltchim, Vasile Măndică, şi-a vândut zilele trecute toate acţiunile (14.000 la număr) pe care le deţinea la combinatul chimic. În urma acestei tranzacţii, Măndică a încasat peste 8.400 lei, bani cu care să-şi trăiască liniştit bătrâneţile!

• Rămânem tot la Oltchim şi trebuie să spunem că directorul Roibu a ajuns subiect principal în jurnalele de ştiri de la TVR. Astfel, miercuri, 11 mai, la Telejurnalul de la ora 20, prima ştire a fost cu Roibu, ştire având ca temă contrastul dintre problemele de la Oltchim şi averea opulentă afişată de „marele manager”….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.