• Noi coşmaruri pentru directorul general Constantin Roibu
PCC a mai cumpărat 2,7% din acţiunile Oltchim cu suma de 1,85 milioane euro
În mai puţin de două zile, compania Petro Carbo Chem SE a reuşit să cumpere de pe Bursa de Valori Bucureşti peste 9,5 milioane de acţiuni la SC Oltchim SA, pentru care a plătit un preţ mediu de circa 0,8 lei/acţiune. Tranzacţiile s-au derulat în datele de 23 şi 25 mai 2011, iar intermediarul ofertei a fost Unicredit CAIB Securities România. Valoarea totală plătită de compania PCC SE a fost de peste 7,6 milioane lei (1,85 milioane euro), iar după aceste tranzacţii, cei de la PCC au ajuns să deţină 15,77% din capitalul social al SC Oltchim SA.
În urmă cu trei săptămâni, tot pe Bursă s-au derulat două tranzacţii semnificative cu acţiuni emise de SC Oltchim SA, cumpărători fiind companiile Petro Carbo Chem SE şi Nachbar Services Limited. Astfel, acţionarul minoritar de la SC Oltchim SA – Nachbar Services Ltd – a cumpărat în data de 12 mai 2011, prin intermediul firmei KBC Securities România, peste 5,7 milioane de acţiuni la combinatul chimic vâlcean, la un preţ de 0,6 lei/acţiune, ceea ce înseamnă că a plătit o valoare totală de 3,42 milioane lei (840.000 de euro).
În urma acestor tranzacţii, Nachbar Services Limited a ajuns să deţină peste 14% din capitalul social al SC Oltchim SA. În schimb, compania PCC SE (care avea 12,16% din acţiunile SC Oltchim SA) a cumpărat în data de 11 mai 2011 circa 3 milioane de titluri la combinatul chimic vâlcean la un preţ de 0,51 lei/acţiune. Valoarea totală plătită de PCC SE în cadrul acestei tranzacţii a fost de 1,53 milioane lei (400.000 de euro).
Iată că fondul britanic Carlson Ventures International Ltd. a ajuns să deţină aproape 14% din acţiunile SC Oltchim SA şi ar putea intra în cursa pentru privatizarea companiei, de care e interesat şi grupul german PCC SE. Carlson Ventures a preluat în luna martie circa 9,2% din acţiunile SC Oltchim SA prin intermediul unei firme înregistrate în Cipru, Nachbar Services, în urma unor tranzacţii de 3,3 milioane euro. Acţiunile SC Oltchim SA au crescut puternic înainte de achiziţiile de atunci, dublându-şi preţul în circa o lună şi jumătate. Despre Carlson Ventures International există foarte puţine informaţii pe internet, legate de două tranzacţii realizate în Polonia, respectiv vânzarea unor pachete de acţiuni la Art New Media, o firmă care oferă servicii de „art management”, şi la Mennica, o firmă poloneză specializată în emiterea de monede şi obiecte de colecţie.
Fondul Carlson Ventures International ar fi administrat de compania britanică Carlson Private Equity. Carlson Private Equity administrează fonduri specializate pe investiţii în active cu probleme şi afaceri mici şi mijlocii cu performanţe slabe din Europa şi Asia, potrivit descrierii de pe site-ul propriu. De asemenea, compania se focalizează pe companii neperformante, restructurare financiară şi situaţii de redresare. Britanicii ar putea fi interesaţi să preia pachetul majoritar de acţiuni al SC Oltchim SA, în condiţiile în care Guvernul s-a angajat să înceapă procedura de privatizare a combinatului, la solicitarea FMI. Guvernul s-a angajat ca până în luna august să desemneze un consultant de talie internaţională pentru a pregăti privatizarea SC Oltchim SA, urmând ca licitaţia pentru vânzarea companiei să aibă loc undeva la mijlocul anului 2012. (N.T.)