Parlamentarul vâlcean Laurenţiu Coca a reprezentat România în Ungaria

0
80

• Ca o recunoaştere a activităţii depuse în Comisia de Muncă din Senat,

Parlamentarul vâlcean Laurenţiu Coca a reprezentat România în Ungaria

Senatorul PSD Laurenţiu Coca a participat la sfârşitul săptămânii trecute, la Budapesta, la reuniunea inter-parlamentară a preşedinţilor Comisiilor pentru educaţie, respectiv muncă şi protecţie socială a parlamentelor naţionale din Statele Membre ale Uniunii Europene. Alături de senatorul vâlcean din delegaţia României au mai făcut parte deputaţii Mariana Câmpeanu, fost ministru PNL al Muncii şi democrat-liberalul Cătălin Croitoru. Senatorul Laurenţiu Coca a avut onoare de a fi primit de Irina Comarovschi, ambasadoarea României în Ungaria. Temele abordate au vizat accesul la o mai bună educaţie şi mobilitate a studenţilor şi aspecte ale Strategiei Europa 2020 legate de piaţa muncii.

Discuţiile s-au purtat în Parlamentul ungar, fiind moderate de Zoltan Pokorni, preşedintele Comisiei pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cercetare şi Nador Gur, preşedinte al Comisiei pentru ocuparea Forţei de Muncă şi Piaţa Muncii. „Strategia europeană privind ocuparea forţei de muncă oferă statelor membre un cadru pentru a face schimb de informaţii, pentru a discuta şi pentru a-şi coordona politicile în domeniul ocupării forţei de muncă. În acest scop, strategia încurajează măsurile menite să asigure atingerea, până în 2012, a trei obiective majore: 75% din persoanele cu vârste cuprinse între 20-64 de ani să fie active pe piaţa muncii, reducerea abandonului şcolar la mai puţin de 10% şi creşterea până la cel puţin 40% a ponderii absolvenţilor de studii superioare în rândul populaţiei în vârstă de 30-34 de ani, dar şi reducerea cu cel puţin 20 de milioane a numărului persoanelor care suferă sau riscă să sufere de pe urma sărăciei şi a excluziunii sociale”, a afirmat Laurenţiu Coca, membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială din Senat.

 

  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.