Moaştele Sfintei Mare Muceniţe Varvara, protectoarea minerilor, vor fi aduse în Arhiepiscopia Râmnicului
La invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului şi a Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, în perioada 23 – 30 mai 2011, va avea loc vizita frăţească a Înaltpreasfinţitului Daniel, Mitropolit de Kaessariani, Vyron şi Ymittos – Grecia în Eparhia Râmnicului. Înaltpreasfinţia Sa va aduce la Râmnicu Vâlcea, spre bucuria duhovnicească a clerului şi credincioşilor vâlceni, moaştele Sfintei Mare Muceniţe Varvara, din Grecia.
Moaştele Sfintei Muceniţe Varvara vor fi aşezate spre închinare în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, iar sâmbătă şi duminică, 28 şi 29 mai, acestea vor fi aduse şi puse spre închinare în biserica ce poartă hramul Sfintei din Salina de la Ocnele Mari. Aici în prezenţa Sfintelor Moaşte, sâmbătă, 29 mai de la orele 16,00, va fi săvârşită Slujba de Priveghere, iar duminică, 30 mai, va fi oficiată Sfânta Liturghie de către un ales sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi în frunte cu IPS Daniel, Mitropolit de Kaessariani, Vyron şi Ymittos.
Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Râmnicului în colaborare cu Exploatarea Minieră Vâlcea, reprezentată prin Domnul Director Marius Tănasie.
La această sărbătoare din Salina Ocnele Mari sunt invitaţi să participe numeroşi ostenitori din mai multe bazine carbonifere din ţară, dar şi oficialităţi locale şi centrale, împreună cu credincioşi din eparhie şi din alte zone ale ţării noastre.
Sfânta Mare Muceniţă Varvara este protectoarea minerilor şi a constructorilor creştini ortodocşi.
Conferinţă de presă la Biserica din Salina Ocnele Mari
Societatea Nationala a Sarii, prin directorul Marius Tanasie, în calitate de director general, va organiza conferinţa de presa din data de 19.05.2011 cu tema „Sarbatoarea de suflet prilejuita de aducerea in lacasul sfant din incinta Salinei Ocnele Mari a moastelor Sfintei Mari Mucenite Varvara, ocrotitoarea Minerilor” ce va avea loc in Salina Ocnele Mari, Sala Protocol incepand cu ora 12.00.
La acest eveniment vor participa: ing. Tanasie Marius, director general, ing. Musat Constantin, director commercial, preot Veteleanu Petre, Paroh de Hram a Bisericii Sf. Varvara si Sf Gheorghe – Salina Ocnele Mari.