Cum naiba îi păcăleşti pe toţi, nene Ioan Barbu ? (7 argumente)
Gheorge Smeoreanu (ww.criterii.ro)
Nenea Ioan Barbu îmi e simpatic fiindcă se minte pe sine că e scriitor cu atâta convingere încât a devenit credibil. E uimitor !
Recent, pe forumul ziarului „Curierul de Râmnic” a apărut o serie de comentarii despre Nenea în care cea mai mare parte a acuzaţiilor e neverificabilă. Verificabile sunt însă următoarele:
1. Nenea face pe dizidentul în condiţiile în care a fost un activist comunist fără reproş, şef pe linie de partid a lui Ţărnea, Tănăsoaica, al meu şi al multor altora.
2.Nenea e laş. Când Florea Ciobanu şi Dorel Constantinescu m-au dat afară de la „Orizont” pe motiv că eu am scris despre Ceauşescu „din convingere”, iar ei „din obligaţie” (era ianuarie 1990) Nenea a lipsit de la şedinţă pe motiv că i s-a stricat maşina şi nu a putut ajunge. Scorul votului a fost de 9-8 pentru trecerea subsemnatului la şomaj.
3.Nenea este un manipulator. A fost omul care a contribuit cel mai puţin la lansarea „Curierului de Vâlcea” (ziar botezat de mine şi ale cărui prime numere au fost redactate la mine acasă) dar a reuşit să îi îndepărteze pe toţi din echipă pentru a rămâne singurul proprietar. Din păcate, a nenorocit ziarul. Pe ultimul său coechipier, Silviu Popescu, l-a „lucrat” cel mai artistic.
4. Nenea e parşiv. Cu toate că el era şeful meu când scriam „poezii” cu Ceauşescu (pentru a putea rămâne ziarist şi pentru a publica şi reportaje adevărate), ziarul pe care acum îl are în proprietate m-a acuzat, recent, de „ceuşism”. Să mori de râs.
5. Nenea e un pic incult, nu a citit clasicii şi nu are habar de evoluţia literaturii, ceea ce se poate observa din discursurile pe care le rosteşte periodic, precum şi din scriitura sa.
6. Nenea fură munca altora. Romanul „Memoria nu arde” a fost scris în întregime de mine, fără ca Nenea să pună o virgulă, dar a ţinut să semneze alături de mine pretextând că el a „aranjat” la editura „Dacia”. Îmi era şef şi am acceptat. Există martori în acest sens, aşa încât îl sfătuiesc să nu nege.
7. Nenea a fost şi rămâne „omul bolnav al presei vâlcene, un amestec patologic de recunoaştere a valorii celuilalt şi de rapt intelectual, de luciditate şi minciună, de pragmatism şi bovarism. Poate de aceea îmi e simpatic, fiindcă e o „creatură” fără pereche.
