Senatorul PSD Laurenţiu Coca dă vina pe deciziile aberante luate de guvernanţi

0
77

• După drama de la Spitalul din Bălceşti,

Senatorul PSD Laurenţiu Coca dă vina pe deciziile aberante luate de guvernanţi

Senatorul PSD Laurenţiu Coca este de părere că drama petrecută săptămâna trecută, la Spitalul din Bălceşti, chiar de Ziua Mondială a Sănătăţii, reprezintă o dovadă clară a deciziilor aberante luate de actualii guvernanţi. Social – democratul susţine că ministrul Cseke Attila a ignorat demersurile repetate şi justificate ale autorităţilor locale şi judeţene, dar şi cele ale parlamentarilor vâlceni. „Măcar în cel de-al 12 ceas, Guvernul şi Ministerul Sănătăţii ar trebui să asculte dorinţa cetăţenilor şi autorităţilor care s-au opus din răsputeri şi de nenumărate ori deciziei de închidere a spitalului pentru a evita în viitor producerea unor drame similare. Oraşul Bălceşti are nevoie de spital! Guvernanţii trebuie să ia de urgenţă măsurile care se impun”, a declarat senatorul Laurenţiu Coca.

Demersuri ignorate de guvernanţi

În opinia senatorului Laurenţiu Coca, „reforma” în domeniul sănătăţii a fost făcută fără a se face un studiu de impact în ceea ce priveşte acoperirea de servicii medicale în judeţul Vâlcea. „Chiar dacă administraţia locală şi cea judeţeană au făcut nenumărate demersuri, tragicul eveniment de astăzi dovedeşte faptul că, indiferent de părerile pro şi contra, prin decizia de închidere a Spitalului din Bălceşti 40.000 de oameni au rămas fără asistenţă medicală pe o rază de 50 km”, afirmă parlamentarul vâlcean. Demersurile privind salvarea Spitalului din Bălceşti şi problemele de la Serviciul de Ambulanţă Bălceşti au constituit tema a două întrebări adresate actualului ministru de la tribuna Parlamentului: „În calitate de senator am încercat alături de Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean, primarul localităţii şi managerul Spitalului din Bălceşti să stopăm închiderea unităţii spitaliceşti.

În interpelarea adresată am făcut referire la date concrete privind numărul de bolnavi internaţi începând din anii 2008, 2009 şi 2010. Am informat Ministerul Sănătăţii că, Spitalul avea arondate 19 comune însumând 55.000 de locuitori, populaţie rurală, îmbătrânită. De asemenea, Camera de Primiri Urgenţe a Spitalului din Bălceşti a fost dotată cu aparatură de specialitate, tratând anual 3500 de pacienţi. Răspunsul primit de la minister nu a reprezentat decât o descriere teoretică a «reformei» şi a faptului că vor urma şi alte «reevaluări» şi că, administraţia judeţeană şi cea orăşenească vor avea potrivit «descentralizării» ultimul cuvânt. Rezultatul este cel care se vede. Spitalul orăşenesc din Bălceşti a fost închis, fiind informat că nu mai primeşte fonduri de la CAS”, a subliniat Laurenţiu Coca. Parlamentarul PSD este alături de familia greu încercată de această tragedie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.