Primarul Sorin Romcescu va construi o bază sportivă, o grădiniţă şi va renova şcoala

0
114

• În comuna Slătioara,

Primarul Sorin Romcescu va construi o bază sportivă, o grădiniţă şi va renova şcoala

Recent, primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu, ne-a declarat că a depus, la Ministerul Dezvoltării Regionale, un proiect care priveşte asfaltarea şi modernizarea a 12,5 kilometri de drum şi a unui pod peste râul Cerna, în satul Nuget, în cadrul Programului „10.000 km de drumuri judeţene”. „De asemenea, am realizat un proiect privind construirea unei baze sportive în localitate, cu o cofinanţare din parte Guvernului de 5 miliarde lei vechi. Aşteptăm răspunsul final în luna mai. Pe HG 577, aşteptăm cofinanţarea pentru un pod. Pe lângă toate acestea, am început reabilitarea Şcolii generale din Slătioara printr-un program finanţat de Banca Mondială şi Guvernul României. Valoarea investiţiei se ridică la 12 miliarde lei vechi. Tot prin acest program intenţionăm să construim o grădiniţă modernă în localitate”, ne-a declarat primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu.

Tot primarul din Slătioara ne-a mai spus că în prezent se lucrează din plin la proiectul pe Măsura 322, unde se asfaltează cinci kilometri de drumuri comunale în satele Mogeşti şi Milostea. Proiectul de anvergură, pe PNDR – Măsura 322, este în valoare de 2,5 milioane de euro. Proiectul cuprinde cinci obiective importante. Primul obiectiv îl reprezintă introducerea canalizării pe o lungime de 20,5 kilometri, investiţie care până la ora actuală s-a realizat în proporţie de 50%. Un alt obiectiv îl constituie construirea unui cămin de bătrâni ultramodern în satul Milostea. „Construcţia a fost finalizată şi urmează ca în 2011 să facem dotările necesare în vederea funcţionării acestui cămin de bătrâni. Proiectul mai cuprinde o extindere de alimentare cu apă pe o lungime de doi kilometri care a fost finalizată, achiziţionarea unei scene mobile pentru organizarea unor festivaluri cu specific local, precum şi reabilitarea şi modernizarea unor drumuri de interes local pe o lungime de 6,3 kilometri. Până la ora actuală s-au asfaltat două drumuri pe o lungime de 5 kilometri. Este vorba de drumul Mogeşti-Centru şi drumul Bisericii până la Rugetu”, a declarat primarul Sorin Romcescu.

Alte proiecte aflate în derulare sau finalizate în comuna Slătioara: „Modernizare bază sportivă în comuna Slătioara, judeţul Vâlcea” pe Ordonanţa 7/2006 şi HG 1524/2008, proiect finalizat cu o valoare de 7,7 miliarde lei vechi; proiectul privind construirea grădiniţei cu program normal, proiect depus spre finanţare; proiectul „Modernizare drum sătesc Cumpene – Cociobi, comuna Slătioara”, proiect în valoare de 7,2 miliarde lei, investiţie care prevede lucrări de drumuri şi care a fost atribuit conform anunţului de participare publicat în SEAP cu numărul 237.617/11.12.2009; proiectul „Modernizare (asfaltare) DC 134 Milostea, comuna Slătioara, judeţul Vâlcea”, investiţie finanţată prin HG 577/1997 şi care va cuprinde reabilitarea drumului până la limita cu judeţul Gorj şi executarea unui pod în punctul „La Ratcu”. Acest ultim proiect are o valoare de 17,2 miliarde lei vechi fiind atribuit în urma unei licitaţii.

(P.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.