Deputatul Vlădoiu crede că România a ajuns la minimul de salariaţi din ultimii 50 de ani

0
86

Deputatul Vlădoiu crede că România a ajuns la minimul de salariaţi din ultimii 50 de ani

Potrivit datelor publicate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protectiei Sociale, numărul de salariaţi cu forme legale de muncă a ajuns la 4,095 milioane la finele lunii ianuarie. Astfel, în prezent există de două ori mai puţini angajaţi cu forme legale decât în 1990, când numărul acestora era de 8,1 milioane. „Este evident că a crescut munca la negru, dar Guvernul Boc nu a luat nicio măsură pentru a crea locuri de muncă şi pentru a sprijini economia în perioada de criză. Loviţi de criză, de creşterea taxelor şi a impozitelor şi afectaţi de incompetenţa actualului guvern, tot mai mulţi români – angajaţi şi angajatori – au căutat soluţii individuale pentru a-şi creşte sau proteja veniturile – «munca la negru» sau «munca gri»”, afirmă deputatul Aurel Vlădoiu.

În opinia parlamentarului PSD, există mai multe soluţii pentru crearea locurilor de muncă. „În primul râd, angajatorii trebuie sprijiniţi anul acesta prin reducerea CAS şi prin stimularea creşterii economice cu măsuri fiscale. PSD propune reducerea graduală a CAS, cu 10%, încă din acest an, dar şi scutiri de taxe pentru noii angajaţi: zero contribuţii, pentru perioadă determinată, pentru noi locuri de muncă. Este foarte importantă, aşa cum am mai arătat, plata datoriilor statului către firmele private. Deblocarea posturilor pentru tinerii absolvenţi şi transformarea vârstei de pensionare din obligaţie în drept sunt alte măsuri ce-ar putea redresa economia, ca şi acordarea de noi subvenţii pentru agricultură. În domeniul fondurilor europene, consider că rambursarea TVA pentru proiectele cu finanţare externă trebuie făcută imediat după înregistrarea cererilor, şi nu la finalizarea obiectivului. Insist, de asemenea, pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene”, a conchis Aurel Vlădoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.