Plasare de bancnote false la Vâlcea

0
178

Plasare de bancnote false la Vâlcea

99 de bancnote false au fost descoperite pe raza mai multor judeţe şi a municipiului Bucureşti. Începută la Harghita, ancheta a dus şi spre piaţa din Vâlcea. Verificările efectuate cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Oficiul Naţional Central pentru Combaterea Falsului de Monedă şi Cecuri de Călători au stabilit că s-au făcut plasări de bancnote contrafăcute cu seriile identificate în judeţele Braşov, Sibiu, Vâlcea, Suceava, Bacău, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Argeş, Covasna, Mureş şi în municipiul Bucureşti. Seriile bancnotelor corespund cu cele descoperite într-un alt caz, instrumentat anul trecut de poliţiştii harghiteni.

Doi tineri care au plasat bancnotele la Harghita au fost arestaţi şi sunt cercetaţi pentru iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, falsificare de monede sau alte valori, înşelăciune şi falsificare de monede străine, infracţiuni pentru care riscă până la 15 ani de închisoare. Ancheta continuă pentru a se stabilit cu exactitate dacă aparatură descoperită a fost folosită la falsificarea banilor, dar şi pentru identificarea şi a celorlalte persoane implicate în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.