• Asociaţia Kogayon Vâlcea trage un semnal de alarmă:
Parlamentul vrea să distrugă ariile naturale protejate din ţară
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Kogayon Vâlcea, Florin Stoican, Camera Deputaţilor pregăteşte o lege a ariilor naturale protejate (pentru aprobarea OUG nr. 57/2007) care mai mult va distruge ce a mai rămas din acestea. „Printre articolele sau intenţiile cu probleme vreau doar să amintesc: construcţia şi investiţiile în parcurile naţionale; exploatarea forestieră în ariile protejate, fără posibilitatea de control a acestora de către administratori – prin excluderea articolului care prevede obligaţia adaptării amenajamentelor silvice la prevederile planurilor de management ale ariilor protejate; vânătoarea în parcurile naţionale – prin introducerea unor noi articole; permiterea investiţiilor în siturile Natura 2000, pe considerente economice; scoaterea din circuitul agricol sau silvic a terenurilor din ariile protejate; oprirea procesului de desemnare a ariilor naturale protejate.
OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate a fost scoasă de la naftalină după mai bine de trei ani de dospit în Parlament, urmând să fie aprobată printr-o lege cu modificări. În 15 februarie 2011 s-a încercat votarea dar s-a cerut un raport suplimentar al comisiei de resort, după ce mai făcusera încă două. S-a dat termen o săptămână, care a expirat în data de 22 februarie. Motivul invocat, unul procedural, aşa cum reiese din stenograma, ar fi lipsa avizului unei comisii, deşi la dosar apar toate avizele comisiilor. Din surse neoficiale am aflat că motivele ar fi şi introducerea în viteză a celor două modificări extrem de grave pentru ariile protejate, care ar facilita vânătoarea şi exploatările forestiere în perimetrul acestora”, a declarat preşedintele Asociaţiei Kogayon Vâlcea, Florin Stoican.
Reţeaua naţională a ariilor protejate reprezintă circa 18% din teritoriul ţării, şi cuprinde ariile naturale protejate de inters internaţional, comunitar şi naţional, adică cele mai valoroase eşantioane ale patrimoniului natural naţional, România fiind una dintre ţările UE cu cea mai valoroasă biodiversitate. În prezent însă statul român nu asigură nici un fel de sprijin acestor arii naturale protejate, managementul acestora fiind asigurat în condiţii de minimă subzistenţă din resurse financiare şi umane ale administratorilor şi custozilor. (P.C.)