• Protest: 30.000 de pensionari vâlceni îi scriu primului ministru Emil Boc:
Nu închideţi spitalele Bălceşti şi Brezoi!
Pensionarii, membrii ai C.A.R.P. Rm. Vâlcea şi ai U.G.P.R.- Filiala jud. Vâlcea, aflând cu stupoare de hotărârea actualilor guvernanţi de a închide un mare număr de spitale, printre acestea numărându-se şi spitalele din oraşele Brezoi şi Bălceşti, din jud. Vâlcea, au hotărât să întocmească prezentul protest prin care cer să oprească acţiunea aceasta, să analizeze cu mult discernământ situaţia fiecărui spital în parte şi să fie închise şi transformate în cămine de bătrâni, numai acele spitale care nu au tradiţie şi cu adevărat nu-şi găsesc utilitate.
Spitalele Brezoi şi Bălceşti din judeţul Vâlcea, nu numai că au o lungă tradiţie, dar îşi găsesc şi o mare utilitate, ele deservind aproape o treime din populaţia judeţului, care locuiesc în aproape jumătate din suprafaţa judeţului.
Conducerile celor două instituţii menţionate mai sus, întreaga masă de pensinari, consideră că oricât de multe semnături s-ar strânge, ele nu pot exprima amărăciunea şi suferinţa celor care au nevoie de aceste spitale.
Aceste lucruri ne determină să le spunem încă o dată guvenanţilor. AJUNGE cu măsurile de austeritate îndreptate împotriva poporului!
De aceea, semnatarii acestui protest, în numele celor peste 30.000 de pensionari membri ai acestor instituţii, pensionari care domiciliază în toate cele 89 de localităţi ale judeţului Vâlcea, insistă ca organele în drept, să nu închidă sub nicio formă spitalele Bălceşti şi Brezoi.