Manevrele oculte ale directorului ARR Vâlcea au fost dejucate de Tribunalul Vâlcea

0
87

• Transportatorii judeţeni Antares şi Matdan se duelează pe frontul justiţiei:

Manevrele oculte ale directorului ARR Vâlcea au fost dejucate de Tribunalul Vâlcea

• Hotararea nr. 59 din 03.02.2011 pronunţată de catre Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 437/90/2011 a repus în drepturile sale legitime societatea ANTARES TRANSPORT SA.

Zilele trecute am primit la redacţie un drept la replică de la SC Matdan Service SRL la un articol publicat în data de 10 februarie, pe care, aşa cum este normal, îl publicăm integral. Având în vedere, însă, multiplele referiri la o firmă concurentă din domeniul transportului judeţean, respectiv – SC Antares Transport SA – am considerat că este corect să solicităm un punct de vedere şi conducerii acestei societăţi, material pe care-l publicăm, de asemenea, în totalitate.
Drept la replică al S.C. Matdan Service S.R.L.

Subscrisa S.C. Matdan Service S.R.L., cu sediul în com. Bradu, satul Geamăna, nr. 188, jud. Argeş, reprezentată prin administrator Matei Daniel, referitor la articolul intitulat „Antares Transport, din nou pe traseul Drăgăşani -Râmnicu Vâlcea!”, articol publicat la data de 10 februarie a.c. în nr. 544 al ziarului „Ziarul de Vâlcea”, înţelegem a formula prezentul drept la replică întrucât, ca urmare a unei informări superficiale din punct de vedere juridic, s-au strecurat în respectivul articol şi nişte erori referitoare atât la interpretarea unor hotărâri judecătoreşti, cât şi la calitatea şi poziţia procesuală avute de subscrisă în dosarul nr. 437/90/2011 al Tribunalului Vâlcea.

În articolul mai sus menţionat se face trimitere la sentinţa Tribunalului Vâlcea, pronunţată la 03 februarie a.c. în dosarul nr. 437/90/2011, prin care s-a admis în primă instanţă cererea S.c. Antares Transport S.A. privind suspendarea executării a paisprezece acte administrative emise de către Autoritatea Rutieră Română, acte prin care s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a şapte autovehicule aparţinând S.c. Antares Transport S.a., reţinându-se totodată certificatele de înmatriculare şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare ale acestora, iar ulterior dispunându-se şi suspendarea copiilor conforme ale licenţei de transport, pentru fiecare din cele 7 autovehicule ale firmei Antares.

Însă, în mod eronat, se specifică în articolul mai sus citat că „în van a încercat S.C Matdan Service S.R.l, printr-o cerere de intervenţie în interesul A.R.R. să împiedice revenirea firmei Antares pe traseu, întrucât instanţa le-a respins acţiunea şi, drept urmare, firma Antares Transport asigură din nou transportul pe ruta Rm. Vâlcea – Băbeni – Drăgăşani”, afirmaţii din care se desprinde concluzia eronată conform căreia admiterea în primă instanţă a cererii S.C Antares Transport SA de care am făcut vorbire anterior are drept efect redobândirea dreptului acestei societăţi comerciale de a executa, în mod legal, traseul 044 Drăgăşani – Băbeni – Râmnicu Vâlcea.

În realitate, admiterea în primă instanţă a cererii S.c. Antares Transport S.A. ce a făcut obiectul cauzei nr. 437/90/2011 a Tribunalului Vâlcea are ca efect doar redobândirea dreptului de utilizare în condiţii de legalitate a celor şapte autovehicule aparţinând S.c. Antares Transport S.a. şi nimic mai mult (autovehicule pentru care s-a dispus de către A.R.R. măsura suspendării dreptului de utilizare a acestora, prin reţinerea certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărele de înmatriculare), întrucât dreptul operatorului S.c. Antares Transport S.A. de a efectua în mod legal transport rutier public de persoane prin curse regulate pe traseul judeţean 044 Drăgăşani – Băbeni – Rm.-Vâlcea a fost suspendat încă din 13 august 2008 prin hotărâri judecătoreşti ce au rămas irevocabile, pronunţate în litigii ce au fost strămutate la cererea S.C. Antares Transport S.A., litigii în care subscrisa a avut calitatea de reclamantă, operatorul de transport Antares fiind pârât.

Astfel, prin Sentinţa nr. 412 din 13 august 2008, Tribunalul Argeş a dispus atât suspendarea executării licenţei de traseu eliberate S.c. Antares Transport S.a., cât şi suspendarea executării Hotărârii Comisiei paritare din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 45 din 2008prin care s-a atribuit traseul 044 către S.C. Antares Transport S.A., sentinţă ce este executorie de drept şi a rămas irevocabilă prin decizia nr. 417 din 05 iunie 2009 a Curţii de Apel Braşov, producându-şi şi în momentul de faţă efectele.

În 22 septembrie 2008, prin sentinţa nr. 450 a Tribunalului Argeş rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1401 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti s-a dispus suspendarea executării rezultatelor atribuirii electronice (licitaţiei) din şedinţa din 30 mai 2008 pentru traseul 044 Drăgăşani – Băbeni – Râmnicu-Vâlcea, rezultate în care S.C. Antares Transport S.A. ocupa prima poziţie, fiind urmată de către subscrisă.

Prin Decizia nr. 1793, pronunţată la 17 decembrie 2010 de către Curtea de Apel Piteşti, s-a admis recursul subscrisei, modificându-se Sentinţa nr. 1451 din 10 noiembrie 2009 a Tribunalului Vâlcea, în sensul respingerii acţiunii reclamantei S.C. Antares Transport S.A., acţiune ce avea ca obiect anularea licenţei de execuţie a traseului 044 eliberate S.C. Matdan Service S.R.L. în luna februarie a anului 2009.

În acest context, singurul transportator rutier ele persoane care are dreptul să efectueze traseul 044 este S.C. Matdan Service SRL în contextul în care au fost suspendate de la executare atât rezultatele atribuirii electronice din 30 mai 2008 şi Hotărârea nr. 45 din 2008 a Comisiei Paritare din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea prin care era atribuit acest traseu către reclamantă, cât şi licenţele de traseu eliberate reclamantei S.C. Antares Transport S.A. pentru ruta judeţeană cu indicativul 044, în contextul în care licenţele de execuţie a traseului 044 emise subscrisei sunt valabile, aşa cum s-a constatat de curând de către Curtea de Apel Piteşti, prin decizia ce am enunţat-o anterior.

S.C. Matdan Service S.R.l.,
prin Administrator Matei Daniel

Punct de vedere al SC ANTARES TRANSPORT SA

SC ANTARES TRANSPORT SA, cu sediul social in Rm Valcea, str. Dacia, nr.10, reprezentata legal prin Director General Belei Florina, avand in vedere comunicatul transmis de catre SC MATDAN SERVICE SRL, ca drept la replica referitor la articolul intitulat „Antares Transport, din nou pe traseul Dragasani-Rm Valcea „publicat in data de 10.02.2011, transmitem punctul nostru de vedere, astfel incat cititorii sa-si poata forma o opinie corecta cu privire la aspectele semnalate in articol.

Traseul 044 Dragasani-Babeni-Rm Valcea a fost atribuit societatii noastre, urmare a sedintei de licitatie din 30 mai 2008, SC ANTARES TRANSPORT SA obtinand un punctaj superior punctajului obtinut de catre SC MATDAN SERVICE SRL, datorita calitatii serviciilor prestate, a mijloacelor de transport folosite si a experientei mai mari in domeniul transportului rutier de persoane.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. 337 din 22 ianuarie 2009 pronuntata Dosarul nr. 514/46/2008 a respins cererea formulata de catre SC MATDAN SERVICE SRL privind suspendarea rezultatelor atribuirii traseului.

Nu exista nicio alta hotarare care sa anuleze rezultatele atribuirii traseului 044 Dragasani-Babeni-Rm Valceas societatii noastre.
Astfel, traseul 044 Dragasani-Babeni-Rm Valcea este atribuit spre a fi executat societatii ANTARES TRANSPORT SA.
Pentru executarea unui traseu se emit , de catre diferite institutii, anumite acte, cum ar fi licentele de traseu.
Insa, licenta de traseu este subsecventa rezultatelor atribuirii traseului si reprezinta doar un act pur tehnic, care nu naste, nu modifica si nu stinge raporturi juridice. In Legea nr. 554/2004 este definit actul administrativ : – actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice;
Dreptul de a executa traseul l-a dobandit societatea care a obtinut cel mai bun punctaj in cadrul licitatiei, dupa cum este si firesc, iar nicio instanta nu a anulat acest drept dobandit de catre SC ANTARES TRANSPORT SA.

In mod eronat se sustine de catre SC MATDAN SERVICE SRL ca hotararea Tribunalului Valcea pronuntata in Dosarul nr. 437/90/2011 are ca efect doar redobandirea dreptului de utilizare in conditii de legalitate a celor sapte autovehicule si nimic mai mult.

Hotararea nr.59 din 03.02.2011 pronuntata de catre Tribunalul Valcea in Dosarul nr. 437/90/2011 a repus in drepturile sale legitime societatea ANTARES TRANSPORT SA.

La pronuntarea hotararii, instanta a avut in vedere argumentele juridice valabile fata de regularitatea actelor si a concluzionat in sensul repunerii SC ANTARES TRANSPORT SA in drepturile sale legitime.

Florina Belei
Director General
S.C. Antares Transport S.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.