• Cum şi-au împărţit hotelurile şi restaurantele din Voineasa cele patru mari sindicate
Hotelul Lotru a fost luat de Blocul Naţional Sindical, iar Hotelul Lotrişor de Cartel Alfa
Poate puţină lume ştie, dar anul trecut, cele patru mari confederaţii sindicale din ţară au făcut „marea împărţeală” a patrimoniului turistic din Vâlcea, după ce aproape toate hotelurile şi restaurantele au fost administrate de către SC SIND România SRL (aparţinând CNSLR Frăţia) timp de 20 de ani. Astfel, începând cu anul 2010, în baza unor contracte de asociere în participaţiune, patrimoniul turistic din două staţiuni – Voineasa şi Vidra – a trecut în administrarea unor noi societăţi comerciale, recent înfiinţate.
SC BN Sind Balneo Turism SRL (aparţinând BNS) a fost înfiinţată în anul 2009 şi administrează următoarele hoteluri şi active din staţiunea Voineasa, începând cu data de 17.04.2010: Hotel Lotru din staţiunea Voineasa, clasificat la 2 stele, cu o capacitate de cazare de 330 locuri; bar de zi Lotru, clasificat la 2 stele, cu capacitate de 120 locuri; restaurant Lotru, clasificat la 2 stele, cu capacitate de 200 de locuri; Hotel Voineşiţa, clasificat la 1 stea, cu o capacitate de 270 de locuri de cazare. Precizăm faptul că, această societate mai are în administrare şi alte active, respectiv: sala de spectacole (cinematograf) cu 320 locuri, centrala termică Lotru, o spălătorie, centrala termică Voineşiţa, staţia de apă, staţia de captare apă, amplasată la 10 km de staţiune.
SC SIND TOUR Trading SRL (aparţinând CNSLR Frăţia) a fost înfiinţată în 2010 şi administrează următoarele hoteluri şi active din staţiunea Voineasa, începând cu data de 17.04.2010: Hotel Brădişor, clasificat la 2 stele, cu o capacitate de 340 locuri de cazare; restaurant Brădişor, clasificat la 2 stele, cu 200 locuri; bar de zi Brădişor, clasificat la 2 stele, cu o capacitate de 40 de locuri; baza de tratament Brădişor; Hotel Vidruţa, clasificat la 1 stea, cu o capacitate de 320 de locuri de cazare; restaurantul Voineasa, clasificat la 2 stele; restaurant Lotrişor, clasificat la 2 stele, cu o capacitate de 270 de locuri, amplasat la etajul 1 al complexului comercial din staţiune; restaurant tip braserie, clasificat la 2 stele, cu o capacitate de 110 locuri, amplasat la parterul complexului comercial din staţiune; cofetăria, clasificată la 2 stele, cu o capacitate de 40 de locuri, amplasată la parterul complexului comercial din staţiune; magazinul alimentar amplasat la parterul complexului din staţiune; cinci vile neclasificate, cu o capacitate totală de 20 locuri de cazare.
În ceea ce priveşte staţiunea turistică Vidra, menţionăm că, SC SIND TOUR Trading SRL ce funcţionează din data de 17.04.2010 are în administrare cinci vile turistice clasificate la 2 stele, cu o capacitate de 40 locuri. De asemenea, precizăm că, în staţiunea turistică Vidra din judeţul Vâlcea, CNSLR Frăţia are în administrare un patrimoniu format din trei hoteluri cu o capacitate totală de cazare de circa 600 locuri care nu funcţionează de peste zece ani de zile, aflate în diferite stadii de degradare, precum şi o sală de sport nefuncţională. Sub aceeaşi administrare şi tot în staţiunea Vidra se mai află o investiţie nefinalizată, cuprinzând o potenţială structură de cazare, cu o capacitate de circa 260 de locuri de cazare şi un restaurant la parter cu 400 de locuri.
SC ALFA Hotels SRL (aparţinând de Cartel Alfa) a fost înfiinţată în anul 2010 şi are în administrare următoarele hoteluri din staţiunea Voineasa: Hotel Lotrişor clasificat la 1 stea, cu o capacitate de 320 de locuri de cazare; şase vile neclasificate, cu o capacitate de 320 locuri de cazare.
SC CSDR Turism SRL a fost înfiinţată în anul anul 2010 şi are în administrare următoarele hoteluri din staţiunea Voineasa: Hotel Poeniţa, clasificat la 1 stea, cu capacitate de 68 locuri de cazare; trei vile neclasificate, cu o capacitate de 14 locuri de cazare. (P.C.)