• Mulţi parlamentari au picat testul pus la cale de „România Liberă”
Deputaţii Bleotu şi Zamfirescu, tentaţi să facă afaceri cu un „investitor arab”
La începutul acestei săptămâni, reporterii de la „România Liberă” au realizat un test printre toţi parlamentarii din ţară pentru a vedea reacţia acestora la o propunere ficitvă de afaceri venită din partea unui „investitor arab”. Astfel, 460 de deputaţi şi senatori s-au trezit, în acelaşi timp, cu un mesaj capcană trimis de un jurnalist RL care se dădea drept un investitor străin ce le propune o afacere. Un sfert din Parlamentul României a picat testul.
„Mi-am propus să testez reacţia parlamentarilor români atunci când primesc atât o propunere de afaceri din partea unui investitor necunoscut, cât şi o solicitare de ajutor pentru un simplu alegător. Astfel, fiecărui senator şi deputat i-am expediat două SMS-uri, la interval de trei zile unul faţă de celălalt. În primul SMS un investitor le propunea să devină parteneri într-o afacere, iar în celălalt un alegător le cerea o audienţă pentru o problemă urgentă”, spune Daniel Befu, reporter la România Liberă.
Experimentul a debutat în urmă cu zece zile, când cei 460 de parlamentari au primit aproape toţi în acelaşi timp, pe telefonul mobil următorul SMS-capcană: „Bună ziua dle/dnă… Mă numesc Lynn Fischer, sunt reprezentanta în România a unui mari fond de investment din Emirate şi vreau să vă propose o afacerea. Când mă puteţi primi un sfert de ore”. (Greşelile de limba română au fost intenţionate, tocmai pentru a da credibilitate demersului).
A urmat o explozie de apeluri, 113 la număr, şi 68 de SMS-uri, în care aleşii încercau să facă tot posibilul să se întâlnească cu mine. În total, un sfert din Legislativul României a fost interesat să facă afaceri cu expeditorul SMS-ului.
Din judeţul Vâlcea, deputatul PSD Vasile Bleotu a trimis următorul răspuns pe data de 29 ianuarie 2011 la ora 17,02: „Vă aştept luni la Institutul Bancar Român la etajul 2. De la cine aveţi numărul meu de mobil? Aş prefera, dacă se poate, să ne vedem pe la orele 16. Mulţumesc!”
Nici deputatul PDL Sorin Zamfirescu nu a rezistat tentaţiei de a face afaceri cu un investitor străin, astfel că acesta a transmis următorul SMS la data de 28 ianuarie 2011 la ora 15,10: „Duminică la ora 10,30 la cabinetul parlamentar! Vă aştept.”
Unii dintre demnitari i-au spus „investitorului”, sau prin intermediul consilierilor, să discute despre afaceri doar într-un cadru privat, pe alte linii telefonice decât cele ale Parlamentului. Este şi cazul deputatului PSD Aurel Vlădoiu, care i-a transmis numărul său privat de telefon în data de 28 ianuarie la ora 15,12. (N.T.)