Termen unic pentru declararea şi plata impozitului pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale

0
89

Termen unic pentru declararea şi plata impozitului pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează contribuabilii că, în urma adoptării noilor prevederi fiscale reglementate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, contribuţiile individuale împreună cu contribuţia angajatorului sau a persoanelor asimilate angajatorului, se reţin şi se virează la bugetele şi fondurile cărora le aparţin, până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei pentru care se datorează.
Prin art. 296 indice 18 alin. (9) din OUG nr. 117/2010 se unifică termenele de declarare şi plată a impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor şi a contribuţiilor sociale, pentru toate categoriile de contribuabili.
De reţinut! Articolul IV pct. 5 din actul normativ menţionat, abrogă prevederile art. 111 referitor la derogările de la termenele de plată ale impozitului şi contribuţiilor aferente veniturilor din salarii, din Codul de Procedură Fiscală,  precum şi impozitul reţinut la sursă potrivit art. 52 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, respectiv plata şi declararea trimestrială sau semestrială a lor, pentru anumite categorii de contribuabili.

Dreptul de petiţionare al cetăţeanului

Constituţia României, prin prevederile art. 51, consacră dreptul cetăţeanului de a adresa autorităţilor şi instituţiilor publice petiţii formulate în nume propriu.
În categoria petiţiilor intră: cererile, reclamaţiile, sesizările sau propunerile primite de la cetăţeni sau o organizaţie legal constituită (potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată şi modificată prin Legea nr. 233/2002).
Petiţiile pot fi înaintate Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea:
– direct, prin depunere la registratura instituţiei din municipiul Râmnicu-Vâlcea, str. General Magheru, nr. 17;
– prin poştă, la adresa: Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, str. General Magheru, nr. 17, cod poştal 240195, judeţul Vâlcea;
– prin fax, la numărul 0250.737.620;
– electronic, prin mail, la adresa: Finante.Publice.VL@mfinante.ro.

Programul de audienţe la conducerea DGFP Vâlcea, pentru anul 2011

În anul 2011, primirea în audienţă a persoanelor fizice şi juridice la conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea este organizată după următorul program:
– la directorul executiv al DGFP Vâlcea – joi, între orele 12,00 şi 14,00;
– la directorul executiv adjunct, Activitatea Metodologie şi Administrarea Veniturilor Statului – miercuri, între orele 12,00 şi 14,00;
– la directorul executiv adjunct, Activitatea de Inspecţie Fiscală – marţi, între orele 12,00 şi 14,00.
De reţinut! Primirea în audienţă se face pe bază de cerere scrisă, depusă la Registratura instituţiei, din care să rezulte în mod expres problemele care urmează a fi prezentate.

Servicii de asistenţă fiscală asigurate de Finanţele Publice

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în cadrul activităţii de asistenţă fiscală acordată gratuit, contribuabilii pot apela telefonic serviciile asigurate de:
– Centrul de asistenţă a contribuabililor: 0314.039.160;
– Telefonul contribuabilului: 0250.731.707.
Cele două servicii răspund contribuabililor la întrebări privind prevederile şi aplicarea legislaţiei fiscale, potrivit următorului program:
– luni – joi, între orele 8,00 şi 16,30;
– vineri, între orele 8,00 şi 14,00.

De asemenea, contribuabilii pot solicita lămuriri privind legislaţia fiscală accesând websiteul DGFP Vâlcea, la adresa www.finantevalcea.ro, categoria Forum, din pagina principală, meniul superior.

.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.