Prins la volanul unui Audi cu numere false

0
164

Prins la volanul unui Audi cu numere false

Joi, 20 ianuarie 2011 poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au organizat acţiuni preventive, pe linie rutieră, în municipiul Râmnicu Vâlcea,  urmărind respectarea legislaţiei rutiere şi verificarea legalităţii documentelor autoturismelor înmatriculate în alte state. În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.206 lei, a fost reţinut un permis de conducere, a fost retras un certificat de înmatriculare şi au fost constatate două infracţiuni la regimul rutier. Pe strada Ostroveni a fost depistat  Adrian S., din Râmnicu Vâlcea, care conducea un autoturism, marca Audi, neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare. Cu ocazia verificării documentelor autoturismului s-au constatat neconcordanţe între datele înscrise în documente şi seria şasiului, imprimată pe caroserie, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea autoturismului în vederea clarificării situaţiei acestuia. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de articolul 85, al.1 şi 2, din OUG 195/2002.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.