Preşedintele PDL Vâlcea ar putea fi pus sub tutelă

0
84

Preşedintele PDL Vâlcea ar putea fi pus sub tutelă

Hotărât lucru, dacă ţin la pielea lor, pedeliştii vâlceni ar trebui să-l pună de urgenţă sub tutelă pe preşedintele Dorel Jurcan. Nu cred că PDL are în statut prevederea punerii sub tutelă, dar nu-i nimic, totul are un început. Desigur că un asemenea demers este dur, presupune trecerea peste prietenii şi sentimente, dar când vezi că nu-şi mai poate exercita cineva funcţiile esenţiale, nimic nu mai rămâne de făcut decât tutela. Au procedat astfel soţi care au observat că partenerul a luat-o razna şi copii care au văzut că tatăl lor le risipeşte averea.Este clar că nici după ce a fost votat ca preşedinte plin Dorel Jurcan nu se poate concentra, are pierderi de luciditate , se izolează, fuge din judeţ, manifestă toate simptomele unei demenţe senile politice. Aceste simptome deveniseră sesizabile şi înainte de alegeri, dar Jurcan şi echipa sa dădeau asigurări că totul este un efect al faptului că şeful nu are un statut bine definit, fiind doar preşedinte interimar. După alegeri, pe un fond de relaxare şi lăsat să meargă fără însoţitor, Dorel Jurcan a început să se clatine mult mai grav ca înainte şi e o datorie pur umanitară să nu fie lăsat să se prăbuşească. Punerea sub tutelă şi internarea sa grabnică în postul de preşedinte formal pare a deveni soluţia morală.Deja pacientul are agitaţie psiho-politică. Într-un moment cânt toată lumea e în stand by aşteptând să vadă ce se întâmplă cu posibila alianţă juridică a PSD cu PNL+PC, Jurcan, care oboseşte imediat dacă citeşte presa şi care nu mai suportă să se uite la televizor, a dat ordin să se facă demersuri pentru schimbarea majorităţii în Consiliul Judeţean. E ca şi cum casa ia foc şi stăpânul nu ştie unde să aşeze pianul.Am explicat pe larg caracterul ciudat al acestui demers şi efectele lui ridicole. În fond, senilitatea, fie ea şi politică, presupune datul în mintea copiilor, ceea ce pentru unii poate părea amuzant. Chiar cu amuzament tratează problema Ion Cîlea şi Emilian Frâncu.

Atunci când vecinii râd de tine pentru că însuşi capul familiei s-a ramolit, nu ai ce face şi îl ţii în casă, îi dai cu liguriţa, îl schimbi când face pe dânsul şi, la o adică, îi iei dreptul de semnătură. Alianţa Jurcan-Buican la Consiliul Judeţean e, în actuala conjunctură, o dovadă de ramolisment politic al ambilor semnatari. Numai că pe Buican îl salvează situaţia. Pe Jurcan însă nu-l mai scapă decât tutela.

Gheorghe Smeoreanu (www.criterii.ro) 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.