• Noi costuri politice şi financiare pentru PDL Vâlcea:
„Guzganul rozaliu” Tanislav a dat o gaură la bugetul de stat de 700 milioane lei
Nicu Trandafir
Consultarea declaraţiei de avere a consilierului judeţean PNL Vâlcea, Ion Popescu, ne-a dat „satisfacţia” să aflăm că procedurile de schimbare a acestuia din funcţia de director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Vâlcea au dat o gaură la bugetul de stat de… circa 700 milioane lei vechi. Despre ce este vorba? Toată lumea ştie că în luna mai 2010, s-a produs schimbarea nefericită de la vârful ADS Vâlcea, atunci când „patronul” de fiţuică locală, C. Tanislav, a venit în fruntea instituţiei, luându-i locul lui Ion Popescu, numit în această funcţie de fostul guvern Tăriceanu. În principiu, era un lucru normal, având în vedere că s-a schimbat guvernarea, iar acum la putere se află PDL.
Numai că schimbarea lui Ion Popescu cu fostul vânzător de chiloţi de damă din Dovali, Tanislav, a avut costurile atât politice, dar şi… financiare. Atunci când a fost numit director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Vâlcea, Ion Popescu şi-a făcut un contract beton, care avea clauze favorabile cu întindere până în vara anului 2012. Astfel, potrivit contractului, în cazul unei schimbări din funcţie a lui Ion Popescu înainte de termenul stabilit, acesta ar fi urmat să primească despăgubiri de circa 700 milioane lei vechi, ceea ce din nefericire s-a şi întâmplat…
În anul 2009, fostul turnător şi activist comunist de la UZUC, C. Tanislav, a făcut presiuni fenomenale asupra fostului preşedinte al PDL Vâlcea, Mircia Gutău, pentru a-l pune în funcţia de director la ADS Vâlcea. Pentru a-şi vedea visul împlinit, Tanislav s-a înscris în PDL (după câteva „popasuri” pe la PCR, FDSN, CDR, PSD, PIN, PNL) în speranţa că va primi ciolanul mult visat. Sediul PDL Vâlcea a devenit pentru Tanislav prima casă, dar nu pentru a desfăşura activitate politică intensă, ci pentru a se gudura pe la picioarele şefilor din acest partid în speranţa că îl vor pune director la ADS Vâlcea. Până la urmă, pentru a scăpa de insistenţele nebune ale „ipochimenului”, fostul preşedinte al PDL Vâlcea, Mircia Gutău, a semnat la sfârşitul anului 2009 adresa prin care solicita ministrului Agriculturii numirea lui Tanislav în funcţia mult visată de director la ADS Vâlcea.
Instalarea oficială a lui Tanislav în fruntea Agenţiei Domeniilor Statului Vâlcea a avut loc în primăvara anului trecut, iar, cu acest prilej, Ion Popescu şi-a făcut bagajul şi a plecat nu înainte de a lua cu el suma totală de 880 milioane lei vechi: 180 milioane lei vechi salariul pe cele cinci luni din 2010 şi 700 milioane lei vechi „despăgubiri” pentru cei doi ani în care ar mai fi tăiat frunze la câini la ADS Vâlcea.
Acum, „ziaristul” Tanislav are toate motivele de mândrie şi bucurie pentru că taie în continuare frunze la câini şi aşteaptă cuminte salariul lunar de 40 milioane lei vechi pe lună, totul pe banii contribuabililor care plătesc taxe şi impozite. Omul nu prea a avut legătură cu domeniul ADS-ului, dar avea nevoie urgentă de un serviciu având în vedere că fiţuica sa se apropia cu paşi repezi spre faliment. Probabil că fostul vânzător de chiloţi de damă din Dovali mai are o bucurie: a reuşit să păcălească PDL-ul şi să-l pună într-o demnitate publică. Poate că în 2012, Tanislavul va reuşi să păcălească PSD-ul sau PNL-ul, în speranţa că îi vor da în continuare un os de ros….