Florinel Butnaru, un penal la conducerea ARR Vâlcea (III)

0
84

• În atenţia DNA:

Florinel Butnaru, un penal la conducerea ARR Vâlcea (III)

Nicu Trandafir

În episodul nostru de astăzi continuăm să prezentăm noi dovezi ale implicării „penalului” Florinel Butnaru în afacerile murdare ale societăţii prietene Matdan SRL, cea care efectuează transport de călători ILEGAL pe traseul Râmnicu Vâlcea – Drăgăşani. Legăturile de afaceri ale lui Butnaru cu patronul Matdan SRL din Argeş au rădăcini tocmai în anul 2006, când cei doi s-au coalizat pentru a-l da jos pe fostul director al Autorităţii Rutiere Române (ARR) Vâlcea, Ovidiu Crăpătureanu.
Pentru a da o notă de seriozitate acţiunii de detronare a lui Crăpătureanu, Florinel Butnaru şi-a tras o fundaţie fantomă – Florexim – care avea prevăzut, prin obiectul de activitate, următoarele: „organizaţie neguvernamentală de luptă împotriva corupţiei şi abuzurilor”. Până atunci, din anul 1998, Florinel Butnaru mai deţinuse funcţia de administrator la SC Florexim Internaţional SRL din Râmnicu Vâlcea, o societate înfiinţată de Florica Ştefan. Florinel Butnaru a stat administrator la această societate până în luna mai 2003, când a fost înlocuit de chiar asociatul unic, Florica Ştefan. Tot atunci, SC Florexim Internaţional SRL a înfiinţat Centrul de Pregătire şi Perfecţionare în Transporturi Rutiere „Florexim Internaţional”, care avea sediul în strada Mihai Eminescu nr. 14 din Râmnicu Vâlcea.

Cum l-a scos Butnaru pe fostul şef al ARR Vâlcea „nebun cu acte-n regulă”?

În anul 2006, Daniel Matei, patronul de la Matdan SRL, şi Dragoş Stoica, administratorul de la Bus Trans SRL, aveau nevoie de un om de paie la conducerea ARR Vâlcea, de cineva care să nu le strice „afacerile” care le derulau în domeniul transportului rutier de persoane. L-au găsit uşor pe Florinel Butnaru, preşedintele Fundaţiei Florexim, cel care avea să preia stindardul de luptă împotriva directorului de atunci al ARR Vâlcea, Ovidiu Crăpătureanu.

În acest sens, în vara anului 2006, i-au trimis un memoriu de şase pagini fostului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, memoriu în care Florinel Butnaru şi Daniel Muşat l-au făcut pe Ovidiu Crăpătureanu „nebun cu acte în regulă”. Dar iată ce se precizează printre altele în scrisoarea semnată de Matdan SRL, Bus Trans SRL, Fundaţia Florexim şi Florexim Internaţional SRL: „Începând cu anul 2001, subscrisele SC Matdan Service SRL şi SC Bus Trans SRL am desfăşurat activităţi de transport persoane prin servicii regulate. În prima parte a activităţii noastre, cât timp am realizat aprovizionarea mijloacelor noastre de transport de la staţiile de carburanţi ce aparţineau lui Ovidiu Crăpătureanu am fost lăsaţi să desfăşurăm activitatea de transport în condiţiile legale. Dat fiind faptul că mijloacele noastre de transport au început să aibă probleme tehnice datorită carburanţilor necorespunzători calitativi pe care-i achiziţionam de la staţiile ce aparţineau familiei Crăpătureanu, acesta a început represaliile.

Aceste represalii au constat în refuzul de a prelungi, în condiţiile legii, licenţele de execuţie; anularea licenţelor de execuţie transport obţinute în condiţiile legii de noi (SC BUS TRANS SRL pe ruta Râmnicu Vâlcea – Mangalia) şi atribuirea de licenţe de execuţie, pe aceeaşi rută, în condiţii nelegale, unor operatori de transport agreaţi de Ovidiu Crăpătureanu; au fost infiinţate nelegal, trasee şi au fost atribuite unor firme agreate de aceeaşi persoană; în anul 2004 a falsificat Programul de Transport persoane prin servicii regulate tot în scopul defavorizării noastre; am fost sancţionaţi, pe nedrept, din iniţiativa lui Ovidiu Crăpătureanu de zeci de ori, aşa se face că am fost nevoiţi să purtăm prin instanţe peste 50 de procese şi, deşi în majoritatea cazurilor hotărârile ne-au fost favorabile, Ovidiu Crăpătureanu refuză să se conformeze acestor hotărâri; în repetate rânduri Ovidiu Crăpătureanu a comunicat Consiliului Judeţean Vâlcea date false, pentru a fi aprobate programe de transport care să ne defavorizeze, prin imposibilitatea de a participa la licitaţii astfel că, am fost nevoiţi din nou să ne adresam instanţelor; a propus grupări de trasee nelegale pentru a ne exclude de pe piaţă şi pentru a favoriza firmele concurente de care Ovidiu Crăpătureanu era interesat”.

Culmea ironiei: Butnaru spune că a luptat pentru stoparea abuzurilor din ARR Vâlcea

Tot în acelaşi memoriu trimis în 2006 de „anonimul” Florinel Butnaru fostului premier Călin Popescu Tăriceanu se mai arată: „Subscrisa SC Florexim Internaţional SRL a desfăşurat activităţi de pregătire şi perfecţionare în transporturi rutiere în vederea obţinerii atestatelor profesionale şi activităţi de pregătire a cursanţilor în vederea obţinerii permisului de conducere. În ultimii ani am întâmpinat greutăţi în desfăşurarea acestor activităţi întrucât şeful de Agenţie ARR Vâlcea, Ovidiu Crăpătureanu s-a implicat nelegal în mediul de afaceri concurenţial deschizând aceleaşi activităţi în cadrul firmei PENDCO SRL (proprietatea familiei Crăpătureanu, asociat unic Lidia Crăpătureanu – 71 ani) spre care a canalizat toţi solicitanţii de atestate profesionale, şi obstrucţinonând permanent prin diverse metode desfăşurarea activităţii la Centrul de pregătire Florexim Internaţional.

Obstrucţionarea activităţii noastre a constat în refuzul reautorizării şcolii de conducători auto, înfiinţată în anul 1994, obligarea unor cursanţi înscrişi pentru obţinerea atestatelor profesionale la Centrul Florexim să se retragă, să se înscrie şi să achite taxa de şcolarizare la SC PENDCO SRL, refuzul de se prezenta sau de a numi un alt inspector din cadrul Agenţiei ARR Vâlcea la susţinerea examenelor pentru obţinerea atestatelor profesionale şi chiar în anularea examenului din data de 21.01.2006. Toate aceste abuzuri au ca efect scoaterea noastră de pe piaţă şi închiderea activitatii astfel încât să funcţioneze numai centrul din incinta Pendco SRL în care la aceeaşi dată (21.01.2006) s-au susţinut examenele pentru obţinerea atestatelor profesionale fără să fie anulate rezultatele. Rezultatul acestor abuzuri grave ale şefului de Agenţie ARR Vâlcea, Ovidiu Crăpătureanu, este înregistrarea unor prejudicii de peste 6 miliarde lei vechi.

Subscrisa Fundaţia Florexim a fost solicitată să acorde sprijin şi să facă demersuri pentru stoparea abuzurilor şi corupţiei din ARR Vâlcea. În urma analizării situaţiei create s-a implicat şi a făcut demersuri către: Ministerul Transporturilor, Corpul de Control al Ministrului, Preşedenţia României şi ARR Central. Multiplele abuzuri grave săvârşite de Ovidiu Crăpătureanu le-am adus şi la cunoştinţa Prefecturii Vâlcea, astfel că, aşa cum rezultă din adresa nr. 7870/30.08.2004, prefectul judeţului, în urma analizelor întrerpinse, a ajuns la concluzia că Ovidiu Crăpătureanu a săvârşit mai multe nereguli şi abuzuri, în sensul că existau chiar incompatibilităţi şi conflicte de interese între funcţia acestuia de şef Agenţie ARR Vâlcea şi activitatea societăţilor comerciale deţinute de familia sa, respectiv SC PENDCO SRL si SC Transvil SA, societăţi pe care le privilegiază în mod evident, în dauna unor societăţi comerciale cu acelaşi obiect de activitate (activitate de transport rutier), nerespectând hotărârile judecătoreşti date de instanţe în favoarea altor societăţi ce desfăşoară activităţi de transport rutier, societăţi printre care şi noi ne numărăm.

Subliniem faptul că, deşi la data de 15.04.2005, Ovidiu Crăpătureanu fusese revocat din funcţie, această măsură nu l-a împiedicat să participe la şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea, unde se discuta Programul de Transport, pentru a pleda în vederea grupării traseului Drăgăşani-Vâlcea, executat de noi, opiniile exprimate de el în această şedinţă fiind consemnate în procesul-verbal de şedinţă. Dar şi mai surprinzătoare este activitatea lui Ovidiu Crăpătureanu sub acest aspect, dacă avem în vedere că dânsul se află în incapacitate de muncă, atestată cu act medical încă din data de 14.04.2005 (aceasta întrucât era prevenit că împotriva lui se va lua măsura revocării din funcţie în data de 15.04.2005 şi dorea ca măsura să-l «surprindă» în concediu medical).

Ceea ce este şi mai surprinzător este faptul că deşi actul medical depus de Ovidiu Crăpătureanu la ARR Central sub nr. 21103/04.05.2005, act emis de Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Vâlcea atesta că acesta prezintă «tulburări ale personalităţii şi comportamentului, disfuncţii cerebrale», la repunerea în funcţia de şef ARR Vâlcea acest diagnostic nu mai este luat in considerare. Oare este posibil ca o persoană ce ocupă o funcţie publică de o astfel de importanţă să aibă afecţiuni de genul ce Ovidiu Crăpătureanu le atestă cu acte medicale?”.

În încheiere, Florinel Butnaru şi Daniel Matei i-au cerut fostului premier Călin Popescu Tăriceanu revocarea din funcţia de şef al ARR Vâlcea a lui Ovidiu Crăpătureanu. Corpul de Control al Primului Ministru a verificat aspectele sesizate de reclamagiii de meserie Matei şi Butnaru şi a constatat că directorul Crăpătureanu şi-a îndeplinit cu profesionalism obligaţiile de serviciu. Mai mult decât atât, Ovidiu Crăpătureanu a fost promovat în funcţia de director general al Registrului Auto Român, la nivel naţional. În 2007 locul lăsat liber a fost ocupat de… „anonimul” Florinel Butnaru. (Va urma)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.