Sparle si soparle

0
59

Sparle si soparle

• Sfârşitul politic al liderului Partidului Conservator Vâlcea este foarte aproape…. Conducerea centrală a conservatorilor este foarte iritată că Mircea Stănculescu a încheiat la Vâlcea un protocol cu „duşmanii de moarte” din PDL, fără acordul Biroului Executiv al PC Vâlcea, iar acum îi cer insistent să-şi dea demisia de onoare. De câteva zile, Mircea Stănculescu îl acuză pe Mihai Persu că s-ar fi aflat în spatele „puciului” împotriva lui, şi, de aceea, liderul PC Vâlcea face naveta periodic între Bucureşti şi Râmnicu Vâlcea pentru a încerca să-şi mai îmbunătăţească imaginea. Zadarnic, însă, zarurile au fost aruncate, iar Dan Voiculescu înclină să îi acorde încredere lui Mihai Persu în defavoarea lui Mircea Stănculescu.

• Îi sugerăm primarului Romeo Rădulescu să taxeze toate locurile de parcare din municipiu din jurul hotelurilor şi pensiunilor. Ştim că un prim pas a fost făcut de către SC Pieţe Prest SA (societatea din subordinea Consiliului Local) prin impunerea unei taxe de 2 lei/ oră la parcarea din faţa Hotelului Alutus. Următorul pas: Grand Hotel Sofianu.

• Un editor de cotidian local a găsit o nouă „metodă” de a transmite materialele de presă: verbal, prin telefonul mobil. Ultima dată s-a întâmplat marţi, când omul nu a mai fost în stare să parcurgă cu… bolidul cei trei kilometri dintre redacţie şi locul evenimentului, astfel că a apelat la minunea tehnologică numită „celular”. E totuşi un progres faţă de… şerveţelele din restaurante.

• Directorul general al SC OLTCHIM SA, Constantin Roibu, le-a dat ordine precise agenţilor de pază de la VILGUARD să-i prindă „şi să le rupă picioarele infractorilor”, care distribuie ziare cu articole negative la adresa sa în incinta combinatului chimic. Îi vindem un pont generalului şi-l informăm că ziarele nu sunt distribuite în interiorul societăţii, ci în autobuzele care duc muncitorii la serviciu. „Generale, nici nu ştii cât de mic începi să fii!”

• Supărat că l-am criticat în ultimul număr de ziar, prefectul Petre Ungureanu a organizat o conferinţă de presă în care a aruncat o nouă minciună cu privire la autostrada Piteşti-Sibiu, care va trece şi prin judeţul Vâlcea. Optimisul lui Petre Ungureanu este contrazis flagrant de ministrul Transporturilor şi de Guvern, care au spus de sute de ori că pentru întreaga porţiune de autostradă nu există încă soluţii de finanţare, iar Comisia Europeană nici nu vrea să aloce vreun ban datorită costurilor extrem de mari de construcţie (circa 3 miliarde euro). Rămâne singura soluţie: un parteneriat public-privat, însă construcţia propriu-zisă a autostrăzii nu poate începe mai devreme de 2012, iar finalizarea este prevăzută cinci ani mai târziu.

• Cum era firesc, Georgeta Sălişte a câştigat „concursul” pentru ocuparea funcţiei de manager general la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, organizat miercuri, 8 decembrie. Doamna Sălişte a fost singurul candidat, iar membrii comisiei de examinare s-au declarat „foarte mulţumiţi” de prestaţia managerului general.

• La pensiunea unui primar vâlcean s-au întors „păsărelele” profesioniste în arta zborului la…orizontală. Deşi nu este coleg cu Silviu Prigoană, edilul vâlcean susţine din răsputeri iniţiativa deputatului portocaliu, privitoare la legalizarea prostituţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.