Sparle si soparle

0
62

Sparle si soparle

• Mai mulţi cititori şi-au exprimat părerile pe paginile web ale unor ziare locale în legătură cu afacerile lui Nicolae Sofianu cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. Am reţinut două comentarii extrem de interesante: „Când dl. Sofianu a construit acel hotel pe locul fostei băi comunale a oraşului, am avut sentimente contradictorii. 

 

Pe de o parte, m-am bucurat, căci construcţia mi se părea binevenită, cochetă chiar pe dinafară, mai ales că avea în componenţă şi săli de conferinţă, adăpostea şi un muzeu de artă contemporană. Pe de altă parte, îmi părea rău de vechea baie comunală, care era încă utilă şi practic si din punct de vedere al istoriei oraşului. 

 

Un prieten m-a temperat şi mi-a atras atenţia asupra unor lucruri care văd că încep să iasă acum la iveală: dl. Sofianu a primit terenul pe care a construit GRATIS. De ce? Se presupune pentru nişte beneficii pe care Primăria le primeşte anual. Ce primeşte municipalitatea? Poate să ne spună cineva? Altfel, afacerea trebuie investigată şi văzut daca dl. Gutău nu a dat terenul public contra unui interes personal! 

 

Cât priveşte muzeul, acesta este o afacere a domnului Dican, celebrul preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici. Dl. Sofianu, dacă aveţi acte de proprietate asupra terenului public pe care aţi construit hotelul, arătaţi-le presei, ca cetăţenii oraşului să fie liniştiţi că nu vă plătesc ei impozitele cuvenite statului. 

 

Desigur, e important şi cum vi s-a dat acest teren public, în ce condiţii, cu ce aprobări, cum de a fost de acord Consiliul municipal să vă dea fosta baie publică să o transformaţi în hotel particular. În rest, dacă aveţi probe că aţi fost şantajat de ziarişti sau altcineva, mergeţi în justiţie şi demascaţi-i pe ticăloşi. 

 

Mai întâi, dovediţi însa că dvs. sunteţi curat, corect, cinstit, că aţi construit în legalitate, pe un teren obţinut nefraudulos, că plătiţi taxe şi impozite corespunzătoare construcţiei şi statutului terenului respectiv. Altfel, ca un apropiat al cercurilor justiţiabile de la Bucureşti, vă pot spune că vi se pregăteşte o investigaţie amănunţită, lungă şi foarte riguroasă. Dacă sunteţi în legalitate, nu aveţi de ce vă teme.“ 

 

Al doilea comentariu este semnat de Bogdan Alex Popescu şi a fost scris în data 28 octombrie 2010: „Sofianu nu spune adevărul. Baia comunală este prinsă în fişa de INVENTAR a Râmnicului. Înţelegeţi ce înseamnă asta? Nu putea să dispară. Afară de asta, domnu’ Daniel Ionescu (inspector responsabil de relaţia cu societatea civilă – este nevoie de el în Primărie?!) spune că nu eliberează documentele care pot arăta ce beneficii are municipalitatea în urma “contractului” cu Sofianu. 

 

În mod normal, la o astfel de concesiune, Sofianu trebuia să plătească minim 20.000 Eu/lună. De ce? Pentru că numai fraierii pun botu’ la abureala asta cu investiţiile de milioane. De unde este cutuma asta? Vrei să construieşti? Ai milioane de euro? Cumpără-ţi pământ, aşa cum fac toţi! Vrei de la municipalitate? Plăteşte! Un comerciant plăteşte cca 50 RON/mp când concesionează de la Primărie, aşa trebuie să plătească şi Sofianu. Să lase şmecheriile…. Multe salutări de la PalPlast…“

 

• Casa de pe bulevardul Tudor Vladimirescu din centrul Râmnicului, în care locuieşte acum deputatul Sorin Zamfirescu, i-a aparţinut soacrei senatorului Şerban Mihăilescu (celebrul Miki Şpagă al politicii dâmboviţene). Zamfirescu a cumpărat-o în anii 80 cu suma de 100.000 lei.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.