Rafinăria ARPECHIM, în pericol de închidere!

0
82

Rafinăria ARPECHIM, în pericol de închidere!

• OLTCHIM ar vrea să o cumpere, dar nu are bani

Potrivit publicaţiei electronice www.ePitesti.ro, Petrom îşi reafirmă intenţia de a închide rafinăria Arpechim din Piteşti! Anunţul a fost făcut de şeful rafinăriei Petrobrazi.

Petrom, cea mai mare companie din România, estimează că cererea de carburanţi nu-şi va reveni nici in 2011, după ce anul acesta declinul ar putea ajunge la 10%, segmentul de rafinare fiind astfel unul dintre cele mai ameninţate, nu doar la nivel local, ci şi european.

„Fiecare a patra rafinărie din Europa ar trebui închisă şi de aceea trebuie să ne apărăm poziţia din România. Există o supracapacitate de rafinare în comparaţie cu cererea. În plus, vedem în zone precum Orientul Mijlociu că se construiesc rafinării cu capacităţi foarte mari şi este greu de anticipat cum vor evolua pieţele din China şi India.

În acest context, ne aşteptăm la vremuri grele pentru Europa”, a declarat Alfred Leodolter, directorul rafinăriei Petrobrazi, una din cele două unităţi de prelucrare a petrolului care se află în portofoliul Petrom.

El a mai spus că Petrom a decis încă de anul trecut să renunţe la Arpechim, cea de-a doua rafinarie controlată de companie, concomitent cu ieşirea de pe segmentul de petrochimie.

Avem două rafinării, dar nu avem petrol decât pentru una, aşa că Arpechim este închisă acum din motive economice. Suntem în negocieri cu mai multe companii interesate de preluarea Arpechim, una dintre ele fiind Oltchim, dar intenţiile de a cumpăra sunt una, iar banii pentru asta sunt alta. Dacă nu reuşim să vindem această rafinărie, o vom închide„, a mai precizat Leodolter în cadrul unei conferinţe pe teme petroliere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.