BCR nu va deveni acţionar la OLTCHIM

0
75

Constantin Roibu o întoarce ca la Ploieşti:

BCR nu va deveni acţionar la OLTCHIM

Conducerea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) şi-a retras afirmaţiile din anunţul publicat joi pe Bursă, prin care anunţase că BCR a decis să intre în acţionariatul companiei prin conversia unei părţi din împrumuturile acordate.

„Oltchim informează că al doilea studiu Roland Berger Strategy Consultants este în curs de finalizare şi în acest moment, în lipsa îndeplinirii unor condiţii esenţiale, Banca Comercială Română nu a luat o decizie privind participarea la majorarea capitalului social al companiei noastre”, se arată în comunicatul publicat vineri pe Bursă de conducerea Oltchim.

Miercuri, cu prilejul deschiderii celei de-a XXXI-a Conferinţe Naţionale de Chimie, Constantin Roibu, directorul general al combinatului, declarase că BCR va deveni acţionar al societăţii controlate de stat prin conversia în acţiuni a unei părţi din datoriile pe care Oltchim le are la bancă.

A doua zi, pe Bursă a apărut un comunicat semnat de Roibu, care întărea cele spuse în conferinţa de miercuri şi în care se preciza că banca a desemnat firma de consultanţă Roland Berger Strategy Consultants să verifice strategia de dezvoltare a Oltchim şi în urma verificărilor conducerea BCR „a acceptat concluziile acestui studiu şi a decis să devină acţionar al Oltchim”.
BCR nu a făcut încă nicio declaraţie pe această temă.

Titlurile Oltchim au crescut în ultimele două şedinţe de la finele săptămânii trecute cu 11,6% pe fondul unor rulaje mai consistente decât de obicei, iar după închiderea şedinţei de vineri conducerea Oltchim şi-a retras afirmaţiile spunând că există un al doilea studiu realizat de firma de consultanţă pe care BCR îl aşteaptă şi că banca nu a luat încă o decizie fermă privind intrarea acesteia în acţionariatul companiei. O altă condiţie pentru ca operaţiunea să se realizeze este ca transformarea în acţiuni a datoriilor Oltchim faţă de stat să fie aprobată de Comisia Europeană.

Titlurile Oltchim au înregistrat una dintre cele mai mari aprecieri de pe Bursă, în ultima lună acestea câştigând 33% şi ca urmare a aprobării de către acţionari a unor credite în valoare de 100 mil. euro destinate finalizării lucrărilor de redeschidere a petrochimiei Arpechim în urma căreia conducerea speră că firma va redeveni profitabilă. Ultimul preţ a fost vineri de 0,23 lei, capitalizarea fiind de 18,5 mil. euro.

(www.zf.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.